Ioan Bălan:

„Republica Moldova are nevoie de ajutorul fraţilor români şi trebuie să simtă că, la Vest de Prut, ţara mamă are grijă de ea !”

Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a făcut, săptămâna trecută, în Parlament, un apel către toate forţele politice să acţioneze în favoarea Republicii Moldova astfel încât drumul european al ţării vecine să nu fie întrerupt după ce crivăţul rece de la Est a instalat peste noapte o putere politică cu grave probleme de legitimitate şi cu alte obiective pentru viitorul fraţilor noştri dintre Prut şi Nistru

„România s-a aflat în ultimii trei ani în mâna forţelor anti-europene şi anti-democratice conduse de PSD. Anul 2019 va intra în istoria democraţiei româneşti drept anul în care Partidul Naţional Liberal a trimis în Parlamentul European o echipă de profesionişti, ataşaţi trup şi suflet valorilor europene. Anul 2019 mai înseamnă demiterea celui mai ruşinos şi incompetent Guvern PSD, condus de Viorica Dăncilă, precum şi instalarea unui Guvern liberal, suplu şi pro-european, condus de Ludovic Orban, care are sarcina modernizării şi dezvoltării României, precum şi obligaţia creşterii nivelului de trai în mod real, nu pe hârtie”, a declarat Ioan Bălan.

Parlamentarul liberal sucevean a subliniat că anul 2019 înseamnă realegere Preşedintelui Klaus Iohannis, cu o majoritate covârşitoare, prin care românii au spus cu voce tare că vor să continue parcursul Euro-Atlantic al ţării noastre.

„Aşadar, în anul 2019, România s-a curăţat de cea mai gravă ameninţare la adresa stabilităţii ţării, numită PSD. Nu trebuie să uităm niciodată cât s-au străduit liderii acestui partid să ne îndepărteze de Uniunea Europeană şi de valorile familiei europene, vreme de 3 ani, şi să ne apropie de Est”, a transmis Bălan.

El a explicat că în timp ce în România lucrurile încep să intre încet şi sigur pe calea normalităţii mult aşteptate, nu acelaşi lucru se întâmplă şi peste Prut, la fraţii din Moldova.

„După o scurtă victorie a forţelor democratice şi pro-europene, acţiune condusă de Maia Sandu şi Andrei Năstase, de care toţi ne-am bucurat crezând că drumul Republicii Moldova către acasă, către valorile împărtăşite de România şi statele membre ale Uniunii Europene este irevocabil, crivăţul rece de la Est a instalat peste noapte o putere politică cu grave probleme de legitimitate şi cu alte obiective pentru viitorul fraţilor noştri dintre Prut şi Nistru. Cred cu toată forţa că sângele apă nu se face şi că fraţii noştri vor rezista, încă o dată, presiunilor enorme şi nu vor accepta ca pământul românesc să deraieze de pe drumul firesc către Uniunea Europeană”, a declarat Ioan Bălan.

El consideră că Republica Moldova are nevoie de ajutorul fraţilor români nu numai prin cuvinte frumos şlefuite şi prin declaraţii bine meşteşugite.

„Moldova trebuie să simtă că, la Vest de Prut, ţara mamă are grijă de ea! Moldova este vulnerabilă economic şi social, iar România o poate ajuta pe fiecare dintre aceste direcţii! Vrem Moldova înapoi acasă, atunci să demarăm urgent construcţia de autostrăzi şi căi ferate, care să-i aducă repede pe românii de peste Prut în ţara mamă. Vrem ca fraţii noştri să vadă în UE soluţia cea mai bună, atunci afacerile româneşti să meargă peste Prut, să creeze locuri de muncă bine plătite şi să genereze dezvoltare”, a spus deputatul sucevean.

Cu salarii mici şi lipsuri mari, crede el, nu se poate cere nimic fraţilor noştri.

„Vrem ca Moldova să nu mai cadă pradă intoxicărilor de la Est, atunci România are datoria de a-i informa corect pe toţi românii de peste Prut. Putem să facem aceste lucruri, iar fraţii noştri din Moldova aşteaptă să o facem de aproape 30 de ani! Personal, voi face tot ceea ce-mi stă în putere pentru a menţine Moldova pe calea destinului său istoric – adică să adere la Uniunea Europeană şi să se întoarcă, astfel, în familia sa de care a fost despărţită vremelnic”, a spus Ioan Bălan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: