După ce mai mulţi suceveni au consumat carne de la porci mistreţi cu trichineloză

DSP Suceava arată cum se previne trichineloza

Trichineloza este o boală răspândită în întreaga lume, fiind determinată de un vierme, numit Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată, arată un comunicat de presă al DSP Suceava.

Comunicatul vine după ce mai multe persoane din şase localităţi ale judeţului au vânat şi apoi au mâncat carnea de la doi porci mistreţi cu trichineloză, după cum „Crai nou” a relatat.

„Omul se infestează prin consum de carne de porc, în principal, dar şi de cal, nutrie sau vânat (mistreţ, urs), ce conţine larve vii sau chisturi viabile. Atenţionăm populaţia că procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele” transmite DSP Suceava.

Potrivit DSP, la om, majoritatea infecţiilor sunt asimptomatice, însă există şi forme clinice de boală cu evoluţie severă, care pot cauza moartea prin complicaţiile pe care le produc.

Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestării ei şi de rezistenţa organismului.

Sursa mai arată că sugestive pentru diagnostic sunt următoarele semne clinice: febră (38-40 grade), edeme ale pleoapelor şi faciale („boala capetelor umflate”), însoţite de conjunctivită (inflamaţie a conjunctivei care se manifestă prin roşeaţă, senzaţie de corp străin în ochi, secreţie abundentă), dureri musculare şi scăderea forţei musculare, precedate sau nu de tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, greţuri, vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestată.

Există şi forme grave de boală, atunci când larvele invadează plămânul, inima sau sistemul nervos central. Astfel pot apărea: polinevrite, meningită, encefalită, delirium, miocardită etc. Decesul poate surveni în 5-10% din cazuri, precizează DSP Suceava.

Trichineloza la om poate fi tratată, reuşita tratamentului fiind condiţionată în primul rând de rapiditatea stabilirii diagnosticului.

Boala nu se transmite de la om la om. Carnea animalelor parazitate rămâne contagioasă timp îndelungat, chiar dacă este păstrată la frigider sau congelată.

DSP Suceava susţine că factorii favorizanţi ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentaţi de:

– consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic;

– unele obiceiuri culinare: prepararea termică „în sânge” sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, şuncă;

– achiziţionarea de către populaţie a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate;

– tăierea clandestină a animalelor.

Pentru a preveni îmbolnăvirea, DSP Suceava recomandă populaţiei:

– să achiziţioneze animale numai de la unităţi avizate sanitar-veterinar;

– să achiziţioneze carne numai din centre comerciale specializate, care pun în vânzare produse avizate sanitar-veterinar sau în cazul în care este vorba despre carnea porcului sacrificat din propria gospodărie sau de carnea de vânat să trimită probe din aceasta pentru examen trichineloscopic în centrele autorităţilor sanitar-veterinare autorizate şi să respecte recomandările acestora;

– la tocarea cărnii de porc/ vânat, să folosească o maşină de tocat destinată acestei activităţi, acordând o atenţie sporită la curăţarea acesteia înainte şi după folosire, precum şi la curăţarea tuturor suprafeţelor şi a instrumentelor folosite;

– să pregătească carnea în bucăţi optime pentru refrigerat (15 cm grosime) şi pentru gătit;

– în timpul gătirii, atingerea a 71 grade Celsius în toată masa de carne pentru o perioadă îndelungată de timp sau până când se modifică culoarea cărnii din roz în gri;

– prelucrarea termică a resturilor/ măruntaielor/ sângelui provenite de la vânat/ porc, care urmează să fie hrană pentru animale.

Persoanelor care au consumat carne neexaminată trichineloscopic şi care prezintă simptomele menţionate le recomandăm să se prezinte la medic, mai menţionează DSP Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: