Crestătură

Cine vrea să ştie ce era şi cum era această parte de ţară septentrională, „cea mai frumoasă şi mai veche” anexată de Austria la 1774 „cu dispreţul oricărui drept al ginţilor” (M. Eminescu) trebuie să cerceteze istoria Moldovei de la descălecat încoace, cu aplecare asupra domniilor muşatine, căci: „Acolo e sfânta Cetate a Sucevei, scaunul domniei vechi cu ruinile măririi noastre, acolo scaunul firesc al unui mitropolit care în rang şi în neatârnare era egal cu patriarhii, acolo sunt moaştele celor mai mari dintre domnii români, acolo doarme Dragoş, îmblânzitorul de zimbri, acolo Alexandru, întemeietorul de legi, acolo Ştefan, zidul de apărare al creştinătăţii”. Cercetător de cronici şi letopiseţe, Eminescu îşi rotunjeşte elogiul cu un pios omagiu închinat întâiului martir al Bucovinei, Grigore Ghica, „o figură bărbătească ce a îndrăznit a protesta contra neruşinatei răpiri”, domn care dacă ar fi fost înscăunat „în alte împrejurări decât acelea de slăbiciune a patriei sale ar fi devenit o podoabă a veacurilor”. În Bucovina încorporată de Imperiu vreme de 143 de ani au convieţuit 12 naţiuni şi 10 confesiuni, gazdei potopite de-atâtea neamuri şi confesiuni oferindu-i-se nu un statut de etnie privilegiată, ci expunerea la deznaţionalizare. În acest context social-politic se impuneau măsuri ferme de apărare a identităţii româneşti. Biserica, Şcoala şi Cultura erau chemate la acest efort conjugat. Reprezentanţii celor trei instituţii „uniţi în cuget şi simţiri”, animaţi de necesitatea redeşteptării naţionale şi-au concentrat atenţia spre un singur obiectiv salvator care putea despovăra provincia de stăpânirea străinilor: autonomia Bucovinei, un ideal încurajat de lupta şi realizările paşoptiştilor, împlinit târziu şi pentru puţină vreme în actul istoric din 1918.

Găsindu-se sub aripile pajurei străine, Bucovina şi-a păstrat totuşi profilul geografic şi spiritual. Vizionar, Eminescu, punând la îndoială promisiunile ocupanţilor, se întreba: „Şi ce au devenit astăzi obârşia Moldovei? Făgăduit-au Austria s-o ţie în vechile legi şi obiceiuri, bunurile mănăstireşti să le întrebuinţeze spre ridicarea poporului moldovenesc, răzeşii să rămâie într-ale lor, târgoveţii întru ale lor şi multe alte lucruri au făgăduit. Şi ce au făcut în ţară? Mlaştina de scurgere a tuturor elementelor sale corupte, loc de adunătură a celor ce nu mai puteau trăi într-alte părţi, Vavilonul babilonicei împărăţii”. În „pământul sfânt, a căruia apărare ne-au costat pe noi râuri de sânge, veacuri de muncă, toată inteligenţa noastră trecută, toate mişcările ce-le mai sfinte ale inimii noastre”.

Legile şi obiceiurile şi limba română au fost redute pe care s-au evidenţiat prelaţi, învăţători, cărturari şi patrioţi români care nu au conceput biruinţa românilor bucovineni în afara ortodoxiei, învăţământului şi exprimării culturale în limba română. Ierarhii Bucovinei au avut un aport deosebit. Între ei Silvestru Morariu Andrievici – un apostol al Bucovinei, a fost un pedagog de vocaţie, autor de manuale şcolare şi teologice, apologet al limbii române şi al naţionalităţii româneşti, orator, lider cu atitudine în Dietă şi parlament, protector al artelor. Învăţământul şi Cultura au înregistrat în această perioadă nume de rezonanţa lui Gheorghe Lazăr în Transilvania ori al lui Gheorghe Asachi în Moldova: ardelenii Anton de Marki şi Aron Pumnul şi I.G. Sbiera, apoi cărturarii patrioţi Alexandru, Gheorghe şi Eudoxiu Hurmuzachi până la Gr. Nandriş, Miron Călinescu, Dionisie Bejan, Iancu Flondor şi Gh. Tofan, adevăraţi vectori ai Societăţii pentru Cultura şi Literara în Bucovina, o Astră a Bucovinei cu o prodigioasă activitate începută în 1862 şi continuată până în 1944. Reactivată la Cernăuţi în 1989 şi la Rădăuţi în 1990, numai şi această „tribună” care a luptat pentru limbă şi identitate îndreptăţeşte cuvintele contemporanului nostru acad. Ioan Aurel Pop: „Şi dacă ar fi numai aceste două lucruri, limba şi ţara, tot ar trebui să fim încrezători şi să ducem neamul acesta binecuvântat mai departe (…) Istoria noastră este viaţa noastră”. (Vezi referinţe despre SCLRB la C. Morariu, I.G. Sbiera, G. Loghin, I. Negură, E. Satco – I. Pânzar, P. Bejenariu şi M. Irimescu). De văzut şi activitatea altor Societăţi: „Şcoala română”, „Armonia”, „Academia Ortodoxă”, „Arboroasa”, „Junimea”, „Dacia” în „Viaţa culturală în Bucovina 1862-1940. Mişcarea teatrală şi muzicală” (2006) editată de Alis Niculică şi „Istoria muzical-dramatică a Sucevei” alcătuită din cronicile scrise de I.G. Sbiera, Rudolf Gassaner, Leon Goian şi Victor Moraru, editată de I. Drăguşanul (2011).

Lăutarii noştri, unii ţigani de scumpă mătase, alţii oieri, tăietori de lemne, truditori de pământ ori meseriaşi aiurea prezenţi în case domneşti, la ceremonii cu moţ, dar şi în străinătate, au făcut mai mult decât capuchehaie de curte – aşa li se spunea celor ce azi îşi spun ambasadori. Desigur, pentru că Muzica e universală şi nu are nevoie de translatori, ca şi dansul, pictura ori sculptura, universală precum iubirea, ca şi naşterea, ca şi moartea, care există, dar fără tratate, vize şi peceţi. Fireşte, e nevoie de talent, la noi acest dar e din belşug, tot atât de mult în Ţara asta cât aurul din Apusenii Daciei, sănătatea din adâncul salinelor, viaţa din mierea albinelor ori ozonul crestelor.

Din lutul acestei patrii Dumnezeu a făcut un neam melodios. Fără acest adevăr nu am putea vorbi despre doină, bocet şi colind, iar acestea nu ar fi ce sunt dacă graiul nu ni s-ar fi desprins din caierul Cuvântului primordial care e Logos cântat. Cum cântată era şi Legea în vremuri ancestrale, boreale. Cântecul dincolo de toate vicisitudinile şi-a păstrat matricea etnică originară, în special satul românesc definit blagian ca leagăn al veşniciei, adică vatra, limba cu toată policromia ei, datinile, obiceiurile, cântecele, meşteşugurile, calendarul popular. N. Iorga a sintetizat magistral acest aspect: „Din «grădina Moldovei» capriciul Austriei a făcut un muzeu etnografic viu, unde se pot cerceta toate limbile şi toate datinile”. Etnografii, etnologii, culegătorii de folclor, lingviştii şi muzicologii au confirmat sublinierea de mai sus şi pe baza cercetărilor lor tezaurele vechimii, valorificate şi conservate, au dobândit titulatura unui inestimabil patrimoniu, definit simplu de Vasile Goldiş: „Patria este pământul strămoşilor, dar şi zestrea fiilor noştri”. În Bucovina, masiva culegere de cântece a lui Al. Voievidca, operele etnofolclorice semnate de Arthur Gorovei, Tancred Bănăţeanu, E. Niculiţă-Voronca, G.T. Kirileanu, Maria Cioară, Dragoş Cusiac, Mihai Camilar, N. Cojocaru, D. Covalciuc, I. Filipciuc ş.a. sunt împreună un monument prin care provincia noastră istorică însumă toate datele unui obiectiv referenţial. Iar dincolo de materialele scrise, grupurile folclorice existente în satele de munte şi de şes ale Bucovinei, graiul şi straiul, formaţiile şi ansamblurile – inclusiv Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava –, dar şi datinile şi obiceiurile derulate după tipicul Calendarului popular şi meşteşugurile vechi, perpetuate în toată diversitatea lor, sunt grăitoare în privinţa vitalităţii unei zone care, deşi expusă unor pacte şi decizii absurde, a rezistat înstrăinării şi deznaţionalizării, păstrându-şi fiinţa şi în adâncul ei zestrea străbună. Dar cum istoria presupune o evaluare pertinentă a timpului scurs, trebuie subliniat cu obiectivitate că Bucovina încorporată de Austria a avut acces la o limbă europeană de prestigiu şi la un număr de instituţii – cum a fost Universitatea de la Cernăuţi – care au contribuit la culturalizarea şi emanciparea bucovinenilor, conaţionalii din Regat nefiind cu nimic mai răsfăţaţi decât spuşii împăratului.

Închipuiţi-vă o ţară împrejmuită de cântăreţi, unul lângă altul, stând precum jucăuşii în Hora mare. Cine ar îndrăzni să treacă peste acest brâu viu? Dacă graniţa acestei ţări ar fi o horă, însuşi Dumnezeu s-ar prinde în ea, strămutându-i rotocoalele neodihnite în ograda Cerului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: