Ziua Bucovinei, sărbătorită la grădiniţa şi Şcoala Primară „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Momentul de bucurie plin de încărcătură istorică cu ocazia zilei de 28 Noiembrie 2019 a fost marcat de micuţii români bucovineni ai grădiniţei şi Şcolii Primare „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, ca în fiecare an. Atât cele trei clase de şcolari, cât şi cele zece grupe de preşcolari, alături de cadrele didactice au îmbrăcat mândrul port popular, au ţinut în mână steagul tricolor şi au prezentat cu veselie poezii şi un recital de cântece patriotice precum: „Deşteaptă-te, române”, „Ştefan, Ştefan, domn cel mare”, „Cântă cucu-n Bucovina”, „Drag mi-e jocul românesc”, „Noi suntem români”, “Ţara mea-i un colţ de Rai”.

”Copiii instituţiei noastre respectă valorile naţionale moştenite de la strămoşii noştri şi sărbătoresc această mare zi cu dragoste pentru tradiţional şi frumos. Sunt familiarizaţi cu drapelul României, cu imnul ţării şi cunosc evenimentele marcante ale vremii, pe înţelesul lor.”

An de an, micuţii creştini poartă în suflet drapelul, ca simbol al neamului şi al ţării, fiind expresia sintetizatoare a complexităţii spiritului românesc şi al unităţii. (Prof. ANCA IAVORENCIUC)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: