Din dragoste de viaţă

Maria Mitocaru vine în poezie cu blazon din universul de frunză şi iarbă, pentru a ne transmite palpitul vieţii şi o stare de cântec. Pe uliţa cuvintelor, i-a înflorit gândul, încât scrie cald, cu simplitate şi firesc. Nu se simte nicicând izgonită din teritoriul copilăriei, ba, din contra, îşi reface forţele şi-şi sporeşte energiile, poposind în matricea natală. Dolheşteancă în simţire şi fălticeneancă în cuget şi profesie, ne contaminează cu vivacitatea şi clocotul sufletesc, necesare tărâmului din noi.

Cartea O incursiune în istoria şi viaţa farmaciilor fălticenene, Lidana, 2016, scrisă în colaborare cu Mioara Gafencu, se completează acum cu o carte de poezie, Dragoste de viaţă, Lidana, 2019, carte în care şi-a transpus în vers simţirea clipei şi a împărtăşit-o, cu bucurie, tuturor.

Poezia respiră natural şi este perceptibilă senzorial. Poezia se naşte din micile întâmplări ale vieţii, dintr-un exces al trăirii, urmând un traseu firesc, dominat de un lirism discret. De mirare că din lumea agitată a afacerilor poate intra cu uşurinţă în grădina răgazului pe aleile poeziei, eliberându-se de gravitatea problemelor sau de cenuşiul cotidian. Viaţa nu e ternă şi de-a buşilea!

Poezia devine cheia vieţii, iar cheia cuvintelor este în inima sa. Poezia îi este aliat de nădejde, surprinzând prin sinceritatea nudă ce o imprimă mainimicului cotidian. Căldura umană străbate miniaturi sau texte integrate în circuitul vieţii. Pentru că poezia este calea vieţii şi autoarea este de o colocvialitate cuceritoare. Monologhează, dialoghează, comunică, dă replică, declamă, vindecă, se vrea auzită. Spectacolul vieţii este viu şi se împlineşte în cuvânt din micile întâmplări ale vieţii. Cuvintele, muguri pe ramul poeziei, se adună în flori de gânduri printr-un exerciţiu de sinceritate şi prestidigitaţie. Devine un modus vivendi. Poeziile plachetei se cer auzite sau recitate – nu neapărat citite (un neajuns sau o calitate pentru o eră în care totul se face „din mers”?).

O poezie în care se imprimă firescul gesturilor banale. O poezie simplă, lipsită de emfază şi preţiozitate în care şuvoiul curge din suflet. O poezie cald-omenească, spontană, un spectacol al bucuriilor simple. O poezie în care înăuntru şi în afară se reconciliază prin GPS-ul intern, în imagini fericite. O poezie – exerciţiu de sinceritate – cu aromitoare întoarceri în ”raiul” privat. O poezie cu dimensiune domestică ori sacră ce se degustă estetic şi spiritual cu faţa la soare.

Poezia are trup şi suflet, cartografiind zonele realului şi esenţa omenescului. Cotidianul acaparează şi lumea dezvrăjită, salvând-o de prozaism. Harta completă a existenţei capătă un halo de seducţie consistent şi ofertant. Câte un simplu marcaj ne convinge că banalul şi cotidianul fascinează şi pot deveni poezie (Pentru că una e poezia banalului şi alta e banalitatea poeziei!). Combustia trăirii şi pana sprinţară, factura (uneori ludică) plonjează în preaplinul interiorităţii, evoluând pe tiparul uman, cald şi generos al poetei.

Maria Mitocaru ne ia prieteneşte de mână pentru a-i asculta şi a-i recepta poezia. O poezie vie – aceasta este calitatea esenţială a vervei creatoare şi a vitalităţii. Vie prin simplitate şi sinceritate cuceritoare, prin permanenta stare poetică a participării la spectacolul lumii. Şi încă o calitate. Nu poate fi trecută cu vederea: poezia feminităţii (nu poezia feministă). În plasa de siguranţă a domesticului, poeta îşi trasează teritoriile lirice întorcând ceasul inimii din dimensiunea profanului în cea a sacrului. Multe din poezii binedispun prin skepsis, ironie fină, ton şăgalnic, vers şi prospeţime expresivă şi reflexivă, cantabilitate. Rafinamentul simplităţii este caracteristic pentru versul rimat sau ritmat şi pentru versului liber. Autoarea redă lumea în cheie poetică, fiind o natură etică ce se armonizează cu esteticul prin eleganţa scriiturii.

Vitală, şăgalnică, reflexivă, de o mare prospeţime, găseşte soluţii glumind:

Când te doare tot/ Ia un antidot!// Poţi să-l iei din soare/ Nu din răzbunare!// Poţi să-l iei din lună,/ Şi nu prin minciună!// Poţi să-l iei din stele/ Nu prin vorbe grele!// Poţi să-l iei din iarbă/ Iute şi degrabă!// Poţi, din farmacie/ Jumate-chimie!// Cuvântul din carte/ Altă jumătate!// Plină de plăcere,/ Chiar are putere!// Poţi de la duhovnic/ Că e foarte tonic! (Antitdot).

Unele imagini surprind: împung frunzele în muguri; poţi auzi primăvara alunecând printre culmi; la întoarcere am găsit toamna într-o frunză; pe una din stele/ o fac părtaşă la visele mele. O sprinţară joacă a rimelor, asonanţelor şi cadenţelor sau a versului liber, cu reflexe din marea poezie: Nu vă feriţi, fiţi slăbiciune/ Căci ea vă face cumva anume./ Eşti mai umană, ceri dăruire/ Creând o dramă, spre împlinire (Urmaşelor Evei); Doar iubirea e dăruirea eternă/ ce nu poate fi răpită// Restul este… reziduu. 

Maria Mitocaru este autentică. Ea se înfăţişează trăind!

Placheta adună parte din creaţiile de după anul 2000. Aproape douăzeci de ani de slujire a muzei. Dihotomia clasic, romantic, modern, realist – farmacist, pragmatic – o mixare reuşită. Truismului ”nimeni nu mai citeşte poezie” o poziţie clară: ”unora le place jazzul” (poezia)!

Şi o posibilă ardere a etapelor: Începuturi. Împliniri. Înălţimi. Întoarceri.

Maria Mitocaru şi-a asumat identitatea poetică. Întrebare cu răspuns implicit: De ce scrie poezie? Din dragoste de viaţă! Mântuirea este prin Poezie şi prin Dragoste de viaţă.

Las plăcerea propriei dumneavoastră călătorii în lectura poeziilor. Poezia e o aventură. În cazul de faţă, ea merită continuată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: