File de pateric

Arhimandritul Iachint Unciuleac

Binecuvântatul pământ al Moldovei a odrăslit şi a dat Bisericii noastre strămoşeşti mulţi sfinţi şi cuvioşi părinţi, alături de generaţii întregi de creştini care au bineplăcut lui Dumnezeu. Temelie le-a fost credinţa în Dumnezeu şi fapta cea smerit cugetătoare pe care le-au dobândit în familiile lor bine aşezate. În veacul al XX-lea, Ortodoxia românească a adăugat în tezaurul neamului, acolo sus, în ceruri, mari duhovnici, între care străluceşte părintele Iachint, mărturisitorul ferm şi discret, nădejdea şi mângâierea noastră, stareţ al Mănăstirii Putna vreme de 15 ani.

În fiecare familie Dumnezeu Îşi are aleşii Săi, iar bucuria şi lauda mamelor, când se întâlneau, era să spună câţi din copiii pe care li i-a dat Dumnezeu îi au la mănăstire. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei ajungeau părinţi duhovniceşti, fiind căutaţi de oameni pentru darurile cu care Dumnezeu i-a înzestrat.

Dumnezeu a binecuvântat smerita familie a soţilor Anton şi Aneta cu cinci copii. Dintre ei, doi au luat calea mănăstirii, râvnind să petreacă neîncetat în casa lui Dumnezeu. Aceştia au fost Ioan şi Alexandru, iar mai târziu, după ce au fost tunşi în monahism, s-au numit Iachint şi Alexie.

Copilăria şi-au petrecut-o în satul Mănăstirea, comuna Dagâţa, din judeţul Iaşi. În familia lor au fost mulţi preoţi. Aceştia, dimpreună cu părinţii lor, au dat o educaţie aleasă copiilor. Ioan, cel mai mare dintre fraţi, a văzut lumina zilei la 10 septembrie 1924 şi a primit aceeaşi educaţie frumoasă şi sfântă în dragostea de neam şi de ţară. La vremea potrivită, a făcut serviciul militar la aviaţie, apoi a urmat cursurile şcolii de cântăreţi bisericeşti de la Roman. După absolvire, în 1951, la vârsta de 27 de ani, intră cu dorinţa de a deveni monah în Mănăstirea Sihăstria, stareţ fiind atunci vestitul duhovnic Ioil Gheorghiu. La pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul, la 20 decembrie 1953, Ioan este tuns în monahism, primind numele Iachint. Potrivit numelui său, care aminteşte de o nestemată, viaţa ce-i stătea în faţă avea să fie pentru toţi o piatră de mare preţ şi un far al credinţei. Dumnezeu l-a chemat curând la slujiri mai înalte. Cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din 1954 este hirotonit ierodiacon de către vestitul mitropolit Sebastian Rusan. Încă din primele zile ale venirii la mănăstire îl cunoaşte pe ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, care îi devine părinte duhovnicesc. La sfatul lui, urmează Seminarul Monahal Superior de la Mănăstirea Neamţ, iar în 1955 vieţuieşte un timp la Mănăstirea Slatina, alături de marii părinţi duhovnici ai secolului al XX-lea, ca Arsenie Papacioc, Petroniu Tănase, Paisie Olaru, Antonie Plămădeală, viitorul mitropolit al Ardealului, sub mâna mult ocrotitoare a stareţului de atunci, părintele arhimandrit Cleopa Ilie.

În tinereţe, a învăţat şi meşteşugul pictării icoanelor de la arhimandritul Sofian Boghiu, lucrând împreună la pictarea bisericii din Pipirig – Câmpulung Moldovenesc.

Dominaţia austriacă, neîngăduind ca în mănăstirile din Bucovina să fie mai mult de 25 de vieţuitori, a lăsat răni adânci în viaţa mănăstirilor din această parte a ţării. Cele trei mănăstiri care au rămas deschise, Putna, Suceviţa şi Dragomirna, au ajuns de multe ori la limita de jos a supravieţuirii spirituale şi materiale. Regimul comunist-ateu, imediat instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial, a adus încercări şi mai mari. Stareţii erau schimbaţi după cum vroiau mai marii ţării. Vieţuitorii din mănăstiri, şi aşa puţini, erau mutaţi după bunul plac al regimului. Biserica Ortodoxă, prin Patriarhul Iustinian şi ierarhii săi, a căutat mereu noi metode de supravieţuire şi de a păstra mănăstirile deschise. Astfel, în 1956, Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, împotriva directivelor regimului comunist, hotărăşte înnoirea vieţii duhovniceşti în Mănăstirea Putna. Pe 12 mai, 13 monahi de la Mănăstirea Sihăstria şi 8 de la Mănăstirea Slatina, printre care şi părintele Iachint, vin la Putna lui Ştefan pentru a o reorganiza, stareţ şi părinte al lor fiind numit arhimandritul Dosoftei Murariu.

La venirea părinţilor în Putna, au găsit mănăstirea într-o stare nepotrivită pentru vrednicia ei. Dintr-un memoriu înaintat Patriarhului de către stareţ se poate înţelege în parte cu ce probleme materiale a fost nevoită să se confrunte noua obşte: „La prima vedere, pe dinafară, Mănăstirea Putna se prezintă astăzi într-o stare mulţumitoare… Aspectul lăuntric al bisericii, însă, este cu totul necorespunzător prestigiului deplin de care ar trebui să se bucure această Sfântă Mănăstire Putna. Pereţii, pictaţi la origine/ se cunosc foarte clar siluetele Sfinţilor sub tencuială/, astăzi sunt văruiţi în galben şi înnegriţi de fum. Mobilierul se poate considera cu totul inexistent. Nişte strane dărăpănate, complete numai în sânuri, iar în restul bisericii unde şi unde câte una, dau un aspect şi de sărăcie şi de neglijenţă. Mormântul lui Ştefan, şi mai ales celelalte morminte din interiorul bisericii sunt într-o stare de neiertată simplitate. Iconostasele mici, dulapurile, băncile pentru slujitori în Sfântul Altar, toate într-o stare ce nu se poate tolera. Cădelniţa, chivotul, crucile pentru Sfânta Masă, toate trebuiesc procurate. Veşmintele pentru slujitori pun capăt aspectului de neîngrijit în această ctitorie voievodală, cercetată de mii şi mii de vizitatori, veniţi din toate colţurile ţării şi de peste hotare. În paraclisul pentru slujbele de iarnă, pereţii înnegriţi de fum se cer măcar văruiţi, dacă nu pictaţi, cum s-ar cădea. Camerele oficiale, unde vine atâta lume bună, sunt curate şi parchetate pe jos, dar lipsite de strictul confort necesar… Veniţi şi la Putna lui Ştefan. Cred că el ar primi cu dragoste să vi se înscrie numele alături de al său. Rectitoriţi ctitoria şi vă va rămâne amintirea neştearsă alături de a marilor ierarhi bucovineni, Iacob Putneanul şi Isaia Baloşescu. Este nevoie de acest lucru, se cere cu glas mare a se întreprinde o restaurare şi o înfrumuseţare a acestui monument.”

Părintele Iachint a primit ascultarea de secretar al mănăstirii şi apoi pe cea de ghid – povăţuitor prin trecutul şi viaţa duhovnicească a mănăstirii. Astfel a reuşit să prezinte, ca nimeni altul, chipurile de sfinţenie şi jertfa pentru ţară ale vrednicilor înaintaşi, între ei cel dintâi fiind domnul care îşi doarme somnul de veci aici, Sfântul Ştefan cel Mare. Cuvintele sale au schimbat multe vieţi. La 1 ianuarie 1958 a fost hirotonit ieromonah de Preasfinţitul Partenie Ciopron şi imediat hirotesit duhovnic. A ştiut să asculte durerile şi slăbiciunile tuturor şi nimănui nu a închis uşa, devenind astfel părinte şi îndrumător al multor creştini. Când, în urma Decretului din 1959, mulţi dintre vieţuitorii mănăstirii au fost alungaţi, el a primit dreptul să rămână, având seminarul, dar durerea fraţilor scoşi din mănăstire avea să o poarte multă vreme în sufletul său.

Stareţul Gherasim Cucoşel, viitorul episcop-vicar, care a ţinut cârma mănăstirii timp de 15 ani, l-a trimis pe părintele Iachint să-şi completeze studiile, în 1976 obţinând licenţa în Teologie la Institutul Teologic Ortodox din Bucureşti. Când arhimandritul Gherasim a fost trimis ca Episcop-vicar la Arad, părintele Iachint a fost numit stareţ al mănăstirii, la 1 august 1977. Prin cuvântul purtător de Duh şi prin fapta cea smerită a îmbrăţişat şi a mângâiat pe tot creştinul ce a bătut la uşa sufletului său. S-a dăruit cu totul lui Hristos, primind de la El putere spre a întări în credinţă şi a zidi conştiinţe.

Ca stareţ, arhimandritul Iachint s-a dovedit a fi un gospodar desăvârşit, continuând lucrările de restaurare începute sub stăreţia predecesorului său. A reconstruit chiliile, a refăcut paraclisul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ctitorie a Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, căruia i-a adăugat un pridvor şi l-a împodobit cu fresce, prin mâna fraţilor Mihail şi Gavriil Moroşanu. Timp de 7 ani a vegheat la ridicarea Casei Domneşti „Ştefan cel Mare” din incinta mănăstirii. Zidul de incintă a fost înnoit, iar cimitirul monahal a fost reorganizat. A ajutat prin milostenii biserici şi mănăstiri din Bucovina, precum Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava, Mănăstirile Voroneţ şi Probota, cât şi biserica din satul său natal. De-a lungul păstoririi sale au avut loc întâlniri cu distinşi oaspeţi ai Bisericii Ortodoxe, cum a fost cea din 12 octombrie 1983 – vizita Patriarhului Pimen al Moscovei şi al întregii Rusii, sau cea din 17 septembrie 1987 a Patriarhului Ecumenic Dimitrios I.

Ca o încununare a tuturor strădaniilor sale a fost trecerea în rândul sfinţilor a ctitorului Putnei, pe care părintele Iachint l-a iubit şi l-a slujit atâţia ani. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Oprtodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei, cu ziua de pomenire 2 iulie.

După eveniment, la 1 decembrie 1992, încărcat de roade şi cu nădejdea că strădaniile sale vor dăinui prin obştea Putnei, s-a retras din stăreţie, dar a continuat să fie povăţuitorul tuturor celor care i-au cerut un sfat.

Întreaga sa activitate ca stareţ s-a constituit într-o rezistenţă puternică faţă de politica atee a regimului comunist. Durerea Bucovinei şi a întregii ţări a devenit şi durerea sa; astfel, s-a implicat ca un bun părinte în susţinerea materială, morală şi duhovnicească a tuturor acelora care veneau către el. Pe drept cuvânt a fost numit „Marele Gospodar”, „Piosul Înţelept” şi „Dulcele Duhovnic”. (…) (Fragment din „De veghe în Casa Măriei Sale – File de Pateric de la Mănăstirea Putna)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: