Un film biografic despre Michael Jackson, în pregătire la Hollywood

Un film biografic dedicat vedetei muzicii pop Michael Jackson urmează să fie realizat de unul dintre producătorii peliculei „Bohemian Rhapsody”, potrivit informaţiilor apărute vineri în presa de specialitate, relatează Reuters. Publicaţiile Deadline, Variety şi Hollywood Reporter au relatat că producătorul Graham King a achiziţionat drepturile de producţie, inclusiv fundalul muzical, de la fondul care administrează averea lui Michael Jackson pentru a realiza o peliculă despre viaţa interpretului hit-ului „Thriller”, a cărui imagine postumă a fost umbrită de acuzaţii referitoare la abuzuri sexuale împotriva minorilor.

Pelicula ar urma să înfăţişeze cursul vieţii cântăreţului de la debutul în muzică până la statutul de vedetă internaţională şi decesul acestuia survenit în 2009, la vârsta de 50 de ani, în urma unei supradoze de somnifere cu doar câteva săptămâni înaintea unui planificat turneu de relansare a carierei muzicale. Potrivit Deadline, care citează surse din industrie fără să le precizeze identitatea, spune că filmul „nu intenţionează să fie o versiune îndulcită” a vieţii vedetei.

Realizarea peliculei nu a fost confirmată încă de compania de producţie King’s şi de fondul care administrează averea cântăreţului.

Jackson a fost judecat şi achitat în 2005 pentru molestarea unui băiat de 13 ani. În 1994, a încheiat o înţelegere într-un proces civil de abuz sexual asupra unui băiat tot de 13 ani.

Acuzaţiile au ieşit din nou la iveală anul acesta odată cu documentarul „Leaving Neverland”, recompensat cu Emmy, în care doi bărbaţi fac mărturisiri emoţionante despre ceea ce ei susţin că ar fi abuzuri sexuale săvârşite de cântăreţ în anii 1990, pe când aceştia erau copii.

Familia Jackson a contestat documentarul, iar fondul care administrează averea cântăreţului l-a denunţat ca fiind „reluarea unor acuzaţii mai vechi şi demontate”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: