Gratis, pentru alegători ! 

Zăpada venise mai devreme în acel an. Bunicu-meu, atunci cam spre 50 de ani, încă nu apucase să recolteze şi sfecla de zahăr. Cum-necum, trebuia scoasă! Tata, un băieţandru la vreo 12 ani, cu un măturoi dezvelea rândurile de sfeclă, iar  în urma lui bunicu-meu dezbătea pământul cu târnăcopul şi azvârlea sfeclele în urma lui. Două fete, cu ciorapi de lână găuriţi, în loc de mănuşi, tăiau cu secerele frunzele, mai curăţau de pământ şi aruncau sfeclele în coşul căruţei. Organizarea era bună! Calul, cu ţuhalul cu mâncare în cap, aştepta să se umple căruţa şi să-l conducă bunică-meu până pe rampă la Iţcani, la punctul de colectare.

Cu mult chin, au reuşit să scoată toată sfecla, au predat-o şi au încasat banii.

„Bade Pintilie (aşa îl chema pe bunicu-meu), eu candidez la funcţia de prefect şi vin la matale cu rugămintea de a mă ajuta. Am nevoie de bani, ca să spun aşa… Eu, dacă câştig, îţi dau dublu înapoi!”. Propunerea a sunat tentantă pentru bunicu-meu şi s-a prins să-l ajute cu banii de pe sfecla de zahăr pe viitorul prefect al judeţului. Pe drumul Bosanciului veneau cârduri-cârduri de oameni către Suceava. Veneau cu steaguri şi pancarte; veneau să voteze viitorul prefect. De cum treceau podul peste Cacaina, dădeau cu ochii de bunicu-meu, care îi aştepta cu o tablă mare în mâini, pe care era desenat semnul electoral al respectivului candidat, viitor prefect.

„Oameni buni, vedeţi semnul ăsta?!… Pe el să puneţi ştampila! Da?!”„Daaaaa!” răspundea prelung mulţimea. Alături era crâşma unui evreu. „Toată lumea înăuntru!… Un pahar de rachiu pentru fiecare!”.

La sfârşitul zilei, când s-au numărat voturile, nu a ieşit câştigător cel pe care îl sponsorizase bunicu-meu. Cu ultimii bani de pe sfecla de zahăr, bunicu-meu a mai tras câteva rachiuri de supărare, după care a fost invitat să iasă în stradă.

La poarta casei a apărut cineva în noapte: „Mergiţ şî-l luaţ cî pânî dimineaţî înghiaţî! Îi ghemuit sub păreti la… „Nu-l aduceţi acasă!” a sărit bunică-mea.

Totuşi, Coca (are acum 107 ani) a înhămat calul la sanie şi s-a dus după bunicu-meu. Bunica, din experienţa familială ce-o avea cu bunicu-meu, a bănuit cam ce putea să se întâmple şi de cum a ieşit Coca din ogradă  a dat foraibărele (cârligele) de la geamuri în sus, pentru ca, la nevoie, să le poată deschide uşor.

Aşteptarea a fost tensionată. În liniştea nopţii a apărut şi a crescut încet-încet sunetul clopoţelului de la sanie. S-a întors Coca. Ceva zgomote prin curte şi scârţâitul lent al uşii de la intrarea în casă. Un al doilea scârţâit şi un zgomot de fiare, de la zăvor.

Intră bunicu-meu în camera de toate zilele şi nopţile, azvârle cuşma înspre colţul în care era patul şi se aşază cu mare grijă la masă. Bunică-mea, repede îi împinge sub nas o strachină de lut cu barabule mestecate şi câţiva pepeni muraţi.

Bunicu-meu se ridică încet, ia cu amândouă mâinile farfuria de margini, o ridică deasupra capului şi o trânteşte cu toată forţa de podea. Ca la o explozie, au ţâşnit toţi din casă prin micile goluri ale ferestrelor.

Tata s-a ascuns în şură şi a dormit toată iarna aceea în nişte pănuşi. Bunică-mea şi cu fetele au dormit câteva nopţi în grajd, încălzindu-se de la vite.

Încet, încet, viaţa a revenit la normal şi alte sponsorizări nu mi-a povestit tata să mai fi făcut bunicu-meu.

 CONSTANTIN PAPUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: