Examen de rezidenţiat pentru două posturi la Câmpulung şi Siret

Ministerul Sănătăţii organizează concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie la data de 8 decembrie a.c.. Concursul se desfăşoară în centrele universitare Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Potrivit unui recent comunicat de presă al DSP Suceava, înscrierile s-au realizat prin direcţiile de sănătate publică, iar ocuparea locurilor/ posturilor în specialitate se realizează în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/ posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu.

Sursa citată arată că 50 de candidaţi şi-au depus dosarul de înscriere la concurs la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, 27 pentru domeniul medicină, 14 pentru medicină dentară şi nouă pentru farmacie.

Pentru examenul de rezidenţiat pe post, în judeţul nostru au fost publicate două posturi: unul la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc în specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, altul la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret în specialitatea psihiatrie, menţionează directorul executiv al DSP Suceava, dr. Liliana Grădinariu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: