Buchiseli. Oscilaţii, incertitudini…

Când într-o chestiune controversată (de corectitudine sau greşeală) din câmpul vorbirii sau scrierii nu se pronunţă tratatele de specialitate, dicţionarele, lingviştii cu autoritate academică, riscul de a rămâne derutaţi al celor ce ne-am vrea luminaţi îşi prelungeşte existenţa…

Un caz nu foarte spectaculos, dar oarecum relevant ar fi cel al unor formulări (în care sunt implicate conjuncţii adversative) acuzate de a fi mostre de pleonasm, respectiv utilizate nonşalant (fără teama de a fi intrat în spaţiul erorii). Deşi lucrările consultate, apărute sub auspicii academice ori cu autori prestigioşi (e drept, departe de a epuiza vreo listă a celor mai importante), nu se pronunţă, câteva emisiuni TV ori site-uri paralingvistice dau verdicte: „Primul dintre aceste pleonasme tolerate (şi pe care vă propun să nu le mai tolerăm) este dar totuşi. Indiferent dacă aceste două cuvinte stau unul lângă altul în frază sau sunt despărţite de şase, şapte sau opt cuvinte, prezenţa lor în acelaşi enunţ este o eroare.” (digi24.ro, 31.01.2016); „Structura DAR TOTUŞI este atât de des folosită, pe cât este de greşită utilizarea ei…, este un pleonasm…, cele două cuvinte sunt sinonime.” (vorbestecorectgramatical.com); „Să spui dar totuşi este la fel de greşit ca şi atunci când spui dar însă” (analfabeti.ro) etc.

La o primă…  percepţie a argumentelor mai sus citate, suntem tentaţi să ni le însuşim şi să aplicăm îndemnurile ce decurg din ele. „Simţim” că avem de-a face cu o oarece redundanţă (în sensul „abundenţei inutile, surplusului de cuvinte”), enunţul nepierzând în claritate dacă se renunţă la una dintre cele două vorbe. Folosind un verb din fondul popular şi din limbajul pe care mi-l amintesc „de-acasă”, de pe Valea Buzăului, s-ar părea că cele două lexeme, semantic, chiar „se preveştesc” (variantă a lui a se priveşti „a petrece două margini de ţesătură / pânză una peste alta; a se acoperi parţial”). Să vedem însă ce precizări găsim (răspândite pe ici-pe colo) în cărţi pe care le socotim fundamentale…

Vechiul tratat academic de Gramatică a limbii române (ediţia din 1966) menţionează: „Conjuncţiile adversative apar adesea însoţite de adverbe (sau locuţiuni adverbiale) care le întăresc. Se întâlnesc astfel îmbinări ca: ci dimpotrivă, dar (sau însă) în schimb, dar (sau şi) totuşi (sau cu toate acestea)” (vol. II, p. 250). Nu se afirmă că ar fi vorba despre o greşeală, dar mai jos (cu litere mici, ca detaliu) se aminteşte că „la scriitori din secolul trecut (al XIX-lea – n.n.) şi în limba vorbită se găsesc şi asocieri de câte două conjuncţii adversative, şi însă sau dar însă, care astăzi ne apar pleonastice.”.

Nici în noul tratat (2005) nu se aruncă anatema asupra presupusului pleonasm (dar totuşi), însă, într-un context foarte interesant (prin subtilitatea explicării semantice a unor…simple conjuncţii) se scrie: „Din punct de vedere semantico-pragmatic, conjuncţiile cvasisinonime (subl. n.) dar şi însă marchează contrazicerea aşteptărilor declanşate de primul termen al raportului sintactic adversativ…” (II, p.643). Nicio vorbă despre alte riscuri pleonastice asociate adversativelor, doar însă şi dar fiind apreciate semnificativ ca cvasisinonime.

De aceeaşi…  nefericită (?) consecuţie (dar totuşi) se mai leagă nişte oscilaţii şi incertitudini: dacă dar este introdus consecvent în clasa conjuncţiilor, în privinţa lui totuşi opţiunile sunt diferite. Iată-le grupate: DLRC (1955-1957), DLRM (1958), DEX (1996, 1998), NDULR (2006) etc. – conjuncţie; Lazăr Şăineanu, Scriban, DOOM (1982, 2005), Îndreptarele…, MDA (2010) etc. – adverb. Ambele ediţii ale Gramaticii limbii române (GALR), la care ne-am referit mai sus, îl tratează pe totuşi ca adverb. Aşadar, chiar dacă, prin funcţia sa de introducere a unor propoziţii, totuşi se comportă ca un conector (ceea ce-l apropie de conjuncţie), gramatical (şi chiar semantic, fiind singurul cuvânt intrinsec concesiv, împreună cu locuţiunea adverbială cu toate acestea), sinonimia nu mai funcţionează cu adevărat. Ar pleda în acest sens şi apariţia în tandem a celor două cuvinte în texte ale unor autori cu statut intelectual recunoscut (le-am întâlnit, mai recent, într-o carte cu profil parţial lingvistic şi într-un articol al unui realizator de emisiuni de cultivare a limbii).

Fără îndoială, această rubrică n-are îndreptăţirea de a tranşa dileme de asemenea natură. Ceea ce se poate afirma, fără prea mari riscuri de a atinge limita erorii, este că dar însă trebuie obligatoriu evitat (fiind vorba de două conjuncţii „cvasisinonime”), iar dar totuşi, mai ales când conjuncţia+adverbul apar neîntrerupte de inserţii şi când nu devine evidentă nevoia / intenţia de întărire a ideii adversative (nu neapărat emfatică), ar fi de dorit să se reducă la unul din cele două elemente, cu virgula aşezată obligatoriu în faţă.

I.NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: