Rămâi a sufletului nostru Doamnă !

Toamna cu ochii ei galbeni, îmbrăcată după ultima modă, dansează după ritmul vântului hoinar. I-a prins, potrivindu-şi paşii, şi în jocul copiilor alergând bucuroşi să-i mângâie trena. Se plimbă încă mândră prin regatul aerului, unde mii de ochi o pândesc să-i înmoaie aripile.

Trecătorii, unii visători, zâmbind complici unii altora, se amuză ţinând în palme frânturi de vară ţesute printre nervurile frunzelor gata de somn, cu pleoapele obosite ale amintirilor de ieri.

E darnică Toamna, aşa cum o ştim, aşa cum îi este menirea! A aşezat pe tarabe rodul trudei în arome dăruite din hărnicia unui timp bogat. A pus la treabă fructe şi legume, ornând poliţele cămărilor, gata să întâmpine alt anotimp. Totodată s-a aplecat hotărâtă şi spre brazda încorporând sămânţa ce iar germina viitoarea recoltă.

Distanţa dintre clipe pare a fi tot mai subţire. Natura, mereu în schimbare de la o zi la alta, ne îmbie uneori cu dimineţi învăluite în ceaţă rătăcită apoi spre văi şi dealuri, nori şireţi încercând să ascundă soarele şi, în loc de o ploaie sănătoasă, împrăştie câţiva picuri reci în chip de reverenţă iminentei ierni.

Păsările călătoare, în lungul zbor spre alte zări, au lăsat copacii trişti până când valul mugurilor îi va inunda iar.

Toamna, plină încă de ascensiunea culorilor, pe drumuri pornite din suflet, ar vrea să asculte tril de păsărele, greieri acordându-şi lira pe-un firicel de iarbă ascuns timid lângă timpanul ei. Fluturi pe câte o rază de soare în dreptul inimii să-i fie paznici care să-i alunge apropiata solitudine, pitită sub linia orizontului.

Respirăm adânc din miresmele ei încă neştiute bucurii, răsfirate până dincolo de porţile nopţii.

Curând îşi va schimba mantia cu o cămaşă mare, albă, pregătită de sora ei, în aşteptare.

Abia peste un an ne va primi iar în casa ei zidită într-un vis.

Până atunci, rămâi a sufletului nostru Doamnă!

  EMIL SIMION

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI