Un om al şcolii cu operă de artă – Dimitrie Roman

Municipiul Rădăuţi beneficiază de un spaţiu în central localităţii care poartă numele de „Galeria de Artă” şi unde, între 22 octombrie şi 8 noiembrie a.c., a fost organizată expoziţia de pictură intitulată „Mituri, tradiţii, sacralitate – plăsmuiri ale unui suflet bucovinean”.

În cartea de onoare a expoziţiei de pictură, mulţi vizitatori şi-au scris gândurile, impresiile şi trăirile. Alături de vizitatorii care şi-au consemnat părerile mă aflu şi eu, cu însemnarea: „Fiecare tablou te cheamă să-ţi povestească despre obiceiurile, tradiţiile şi momentele aniversare ale anului în Bucovina”.

Iată şi câteva din titlurile celor 38 de tablouri expuse pe pereţii Galeriei de Artă: „Casa din satul natal”, „Biserica Sfântul Dumitru din Rădăuţi”, „Case tradiţionale bucovinene”, „Biserica romano-catolică din Rădăuţi”, „Biserica greco-catolică din Rădăuţi”, „Poartă tradiţională bucovineană”, „Meşteşuguri tradiţionale-măiestrie şi continuitate”, „Tradiţii bucovinene la cumpăna dintre ani”, „Apa–esenţa vieţii”, „Hora bucovineană – spirit etern” ş.a.

În fiecare tablou găsim armonia culorilor într-un spaţiu unitar, ne întâlnim cu realitatea sătească, ne reamintim de şezători, sărbătorile de iarnă ori cele pascale şi constatăm frumoasa şi temeinica înfăţişare a oamenilor.

Modestia profesorului Dimitrie Roman face ca opera de artă creată de domnia sa de-a lungul anilor să fie cunoscută în parte şi, în primul rând, de oamenii de artă interesaţi. Cred că importantă este nu numai valoarea artistică a acestor tablouri, ci şi puterea acestor lucrări de a explica obiceiurile, datinile şi tradiţiile de mare specific şi frumuseţe din Bucovina cea întreagă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: