O persoană a fost rănită într-un accident pe varianta ocolitoare a Sucevei

> Şoferul, băut, a pierdut controlul maşinii şi a lovit de câteva ori parapetul de pe marginea drumului

Duminică noaptea a avut loc un accident rutier pe varianta ocolitoare a municipiului Suceava VO 2P.

Potrivit IPJ Suceava, un tânăr de 20 de ani, din oraşul Salcea, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea drumului, după care a fost proiectat în parapetul de pe sensul iniţial de deplasare, iar apoi din nou în cel de pe sensul opus.

În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a unui tânăr de 20 de ani din municipiul Suceava, pasager în autoturism, care a fost transportat la spital.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: