Andronic Comnenul – un tiran odios

Două lucrări mi-au reţinut atenţia în ultima perioadă: „Histoire de l´Empereur Andronic Comnene”, cartea a II-a, cap. 10, a lui Nicetas Choniates şi „Figures Bizantinnes” a lui Charles Diehl, apărută la Editura Arman Colin, Paris, 1948.

Din lecturarea celor două lucrări am putut afla faptele oribile comise de împăratul Andronic Comnenul „măcelarul, câinele însetat de sânge, bătrânul infam, rău neperitor, ciumă a oamenilor”, cum îl numea un cronicar bizantin.

Pare de necrezut, pentru un om normal, cum în trei ani de război civil şi în doi ani de domnie absolută un împărat creştin putea comite atâtea crime de neimaginat.

Destinul i-a hărăzit şi lui un sfârşit care te înfioară.

Cine a fost de fapt Andronic Comnenul?

A fost vărul împăratului Manuil Comnenul (1143-1180). Era cunoscut ca un mare spadasin, ca un aristocrat ce făcea numeroase năzbâtii, un răzvrătit al timpului său, un om cu o moralitate îndoielnică.

Acţiunile şi faptele lui l-au speriat chiar pe împăratul Manuil, care a ordonat punerea în lanţuri şi aruncarea lui Andronic Comnenul în temniţele lugubre şi insalubre ale Constantinopolului.

La moartea împăratului Manuil Comnenul, în 1180, a apărut o problemă. Întrucât împăratul Manuil Comnenul nu şi-a desemnat succesorul la tronul Bizanţului în timpul vieţii, povara conducerii imperiului a căzut pe umerii a doi copii, Alexios, de 13 ani şi Agnes de Franţa, de 8 ani, în timp ce fermecătoarea Maria de Antiohia a devenit regentă.

În aceste condiţii, pe scena istoriei Imperiului Bizantin apare Andronic Comnenul. Acesta a organizat un plebiscit care urma să decidă cine va conduce imperiul, el sau Maria de Antiohia. Şi astfel în imperiu a izbucnit un crâncen şi devastator război civil. Cartierul latin al Constantinopolului a fost incendiat, mii de oameni au fost masacraţi, iar peste 4000 de catolici au fost vânduţi ca sclavi turcilor.

Drumul spre tronul Imperiului Bizantin al lui Andronic Comnenul a fost „pavat” cu un şir de crime oribile.

Au fost ucişi prin strangulare Maria de Antiohia şi Alexios, după care a urmat decapitarea celor mai reprezentative familii ale aristocraţiei bizantine: Comnen, Angelos, Cantacuzino, Dukas, Contostephanos.

Înainte de a-i strivi pe locuitorii oraşelor Niceea şi Bursa într-o baie de sânge, nu s-a sfiit să se căsătorească, în 1183, în Catedrala „Sf. Sofia” cu Agnes de Franţa, o copilă de 11 ani, sora regelui Franţei Filip Augustus, ce fusese sortită lui Alexios. De numele lui Andronic Comnenul se leagă şi alte crime oribile. A dat ordin ca multor funcţionari imperiali să le fie scoşi ochii sau să fie puşi la frigare. Pentru opozanţi a pregătit un cuptor uriaş, unde urmau să fie arşi. La asediul oraşului Niceea nu s-a sfiit să o lege pe Eufrosina, mama viitorului împărat Isac Angelos de partea de sus a berbecului cu care trupele sale izbeau în zid. Rar se mai văzuse trupul unei femei de condiţie bună legat de capătul unui butuc.

Când, în august 1185, Imperiul Bizantin a fost atacat de normanzii regelui Siciliei, „împăratul Andronic Comnenul a părăsit Constantinopolul, refugiindu-se la ţară, însoţit de femei şi balsamuri care să-l menţină în formă (sic)”.

Toate aceste fapte oribile i-au grăbit căderea. A avut un sfârşit de neimaginat. Când, în 1185, Isac Angelos a fost proclamat împărat, Andronic Comnenul a fost prins şi dat pradă mâniei poporului.

Nicetas Choniates a consemnat cumplitele amănunte referitoare la moartea împăratului Andronic Comnenul.

„L-au lovit cu pumnii şi picioarele. I-au spart dinţii, i-au smuls părul. Femeile cărora le omorâse sau orbise bărbaţii l-au bătut cu biciul. După aceea i-au tăiat o mână şi l-au azvârlit în închisoare fără pâine, fără apă, fără nicio îngrijire. Câteva zile mai târziu, i-au scos un ochi şi l-au pus pe o cămilă cu capul gol şi înfăşurat în zdrenţe. Niciodată nu s-a văzut un spectacol atât de lamentabil şi atât de oribil. Toată pegra Constantinopolului se adunase ca să-l batjocorească cu furie, fără niciun respect pentru demnitatea cu care fusese învestit. Unii îi dădeau cu băţul în cap, alţii îi aruncau excremente în obraz sau îl loveau cu pietre. Erau şi unii care îl înţepau cu frigări. După ce a fost târât astfel până la Hipodrom, în locul unde existau două coloane, l-au tras jos de pe cămilă şi l-au spânzurat de picioare. El a îndurat toate aceste torturi şi încă multe altele, care nici nu se pot descrie, cu un stoicism de necrezut şi păstrându-şi mintea întreagă, din timp în timp lăsa să-i scape câteva cuvinte în mijlocul acestei mulţimi turbate: „De ce vă înverşunaţi împotriva unei trestii care e deja ruptă?” sau „Dumnezeule, fie-ţi milă de mine!”.

Furia populară nefiind destul de satisfăcută cu aceste monstruoase cruzimi, s-au găsit unii care i-au sfâşiat hainele şi i-au tăiat părţile naturale. Altul i-a înfipt sabia în gură până în străfundul măruntaielor. Doi italieni, vrând să-şi compare săbiile şi puterile, i le-au împlântat cu amândouă mâinile în corp. În fine, după atâtea torturi, şi-a dat sufletul, ducându-şi ciotul mutilat şi sângerând de la umăr spre gură. Unii au interpretat acest spasm ca dovedind setea lui de a bea sânge de om. A murit în luna septembrie 1185.

I-a plăcut toată viaţa să se compare cu David. „Ar fi putut să salveze imperiul, dar nu a făcut decât să-i grăbească prăbuşirea. În viaţa acestui principe corupt şi genial, tiran odios şi înzestrat om de stat, se găseau adunate ca într-un nucleu grandios toate contrastele societăţii bizantine”, conchide bizantinologul Charles Diehl.

 Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: