Actorul Jon Voight, recompensat cu National Medal of Arts pe 2019

Actorul premiat cu Oscar Jon Voight, tatăl actriţei Angelina Jolie, va primi Medalia Naţională pentru Artă (National Medal of Arts), una dintre cele mai înalte distincţii civile acordate de preşedinţia americană, potrivit Associated Press.

Preşedintele american Donald Trump va înmâna aceste distincţii într-o ceremonie care va avea loc la Casa Albă, joi.

Deşi erau acordate anual, acestea sunt primele distincţii anunţate în mandatul lui Donald Trump.

Anul acesta, personalităţile recompensate cu National Medal of Arts sunt Alison Krauss, star al muzicii country, „pentru contribuţia extraordinară în muzica americană”, Sharon Percy Rockefeller, „o campioană a artelor, susţinătoare a actelor caritabile”, The Musicians of the United States Military şi actorul Jon Voight, „pentru extraordinara capacitate de a portretiza personaje complexe”.

Jon Voight, tatăl Angelinei Jolie, este actor de film şi televiziune şi a devenit cunoscut la sfârşitul anilor 1960 graţie rolului de gigolo din filmul „Cowboyul de la miezul nopţii/ Midnight Cowboy” (1969), pentru care a primit prima sa nominalizare la premiile Oscar. De-a lungul deceniilor următoare, Jon Voight şi-a construit o carieră solidă cu ajutorul unor roluri dificile, dar provocatoare, având câteva prestaţii memorabile în filme precum „Eliberarea/ Deliverance” (1972) şi „Întoarcerea acasă/ Coming Home” (1978) – pentru cel din urmă a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal. Interpretarea jurnalistului sportiv Howard Cosell din filmul biografic „Ali” (2001) i-a adus aprecierea criticilor şi cea de-a patra nominalizare la Oscar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: