Retrospectiva săptămânii

Leul încheie săptămâna pe apreciere

Ieşirile speculatorilor de pe monedele emergente, dar şi tendinţa de depreciere a leului, care se manifestă de mai multe luni, au făcut ca euro să atingă un nou maxim istoric.

Cursul euro a început săptămâna la 4,7627 lei şi a urcat joi la 4,7669 lei, nou maxim istoric. Tranzacţiile de vineri s-au realizat în culoarul 4,764 – 4,769 lei, ceea ce a făcut ca media să scadă uşor, la 4,7667 lei. Piaţa s-a închis vineri la 4,767 lei pentru ca seara, pe cele internaţionale, cotaţiile să urce până la 4,772 lei.

În opinia analiştilor, în următoarele săptămâni euro ar putea atinge noi recorduri, pentru ca apoi să fie testat pragul psihologic de 4,8 lei.

Guvernatorul Mugur Isărescu afirma recent că fluctuaţia euro/leu, în culoarul 4,72 şi 4,76, este minoră în comparaţie cu evoluţiile forintului sau ale zlotului, care au avut variaţii mult mai mari.

Noul ministru de Finanţe a punctat condiţiile negative locale, „economia creşte cu 3% versus 5,5%, investiţiile străine mai mici după 9 luni decât anul trecut, industria are deja trei trimestre pe negativ şi am putea spune că sectorul industrial este în recesiune”.

Conform Eurostat, în România s-a înregistrat în octombrie cea mai ridicată rată a inflaţiei anuale din UE, de 3,2%. Această valoare este mai mică decât cea anunţată de INS, de 3,4%.

Cursul monedei americane a crescut de la 4,3164 la 4,3343 lei, dar a încheiat perioada la 4,3224 lei.

Moneda elveţiană s-a apreciat de la 1,10 la 1,086 franci/euro, dar s-a depreciat vineri la 1,089 – 1,095. Cursul ei a urcat de la 4,3386 la 4,3832 lei, dar a scăzut apoi la 4,3685 lei.

Preţul gramului de aur, stabilit de BNR, a coborât vineri de la 204,6051 la 203,6272 lei, după ce marţi a fost atins minimul ultimelor 3 luni de 202,0404 lei. Uncia de aur testează pe pieţele specializate scăderea sub valoarea-suport de la 1.450 dolari. Ea a fluctuat vineri între 1.463 şi 1.469 dolari, minimul săptămânii fiind de 1.450 dolari.

Reglarea nivelului lichidităţii din piaţa interbancară nu a mai făcut necesară o operaţiune de tip repo, prin care BNR atrage depozite de la băncile comerciale.

Această evoluţie s-a reflectat şi în cazul indicilor ROBOR, care au avut pe parcursul perioadei valori stabile.

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,97%. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,05%, valoare care se mai înregistra la jumătatea lunii iunie, iar cel la 12 luni la 3,17%.

În lipsa publicării unor date economice fundamentale de pe cele două maluri ale Atlanticului, euro a beneficiat de reducerea aversiunii faţă de risc, piaţa mizând pe faptul că discuţiile dintre Washington şi Beijing vor conduce la semnarea unui acord comercial.

De la o scădere la 1,0989 – 1,1016 dolari, moneda unică a urcat la sfârşitul perioadei la 1,1015 – 1,1057 dolari, cu pieţele americane închizându-se la 1,1053 dolari.

Bitcoin şi-a continuat scăderea pe platformele specializate. De la 9.100 dolari, la începutul săptămânii, criptomoneda a coborât vineri la 8.450 – 8.600 dolari.

Analiza cuprinde perioada 11 – 15 noiembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: