Oameni şi cărţi

Cărţi dedicate Centenarului Marii Uniri

Arhim. Justin Dragomir, Diac. Vasile M. Demciuc, „Dositei Herescu – un vrednic ierarh al Bucovinei”, Editura Vasiliana, Iaşi 2019, 110 p.

Doi autori – Arhim. Justin Dragomir, stareţul de la cea mai veche biserică ortodoxă, ctitorie şi necropolă voievodală, Bogdana de la Rădăuţi, împreună cu diaconul Vasile M. Demciuc, lector univ. dr., şef de departament la Ştiinţe umane şi social-politice la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – şi-au unit frământările şi căutările spre a reconstitui şi oferi cititorilor imaginea cât mai complexă a vieţii şi activităţii unui ierarh al bisericii din zonă.

Revăzând arhivele vremii, studiind şi confruntând ce s-a scris de către înaintaşi şi adăugând puţinul ce poate şi trebuie încă să se ştie, autorii lucrării de faţă şi-au ordonat şi structurat eforturile după cum urmează: 1. „Prefaţă”, 2. „Activitatea episcopului Dositei Herescu între anii 1750-1777”, „Activitatea episcopului Dositei Herescu între anii 1777-1789”, „Concluzii”, „Bibliografie”, câteva stampe, imagini de epocă mai puţin cunoscute.

Descendent al unei vechi familii boiereşti, atestată pe la 1667 în satul Hereşti din fostul judeţ Baia, în vremea domniei lui Iliaş Alexandru, ierarhul de mai târziu s-ar fi născut pe la 1710; s-a călugărit şi instruit la Mănăstirea Putna, unde, la 1745, ajungea stareţ. Ulterior, când cărturarul Iacob Putneanul urca din scaunul episcopal de la Rădăuţi în cel mitropolitan la Iaşi, în 1750 îl propunea succesor al său pe Dositei Herescu.

În această primă etapă, într-o Moldovă autonomă sub regimul turco-fanariot, Dositei Herescu s-a remarcat – alături de Iacob Putneanul, susţin autorii – printre apărătorii bisericii naţionale, opunându-se încercării elementelor levantine, greceşti, de-a acapara şi subordona conducerea Bisericii româneşti. Participă la Sinodul mitropolitan de la Iaşi din 1752. Se solidarizează cu declaraţia publică a lui Iacob Putneanul şi a episcopilor de Roman şi Huşi, de-a nu fi aleşi „străini de neam” în fruntea eparhiilor noastre şi apărând şi păstrând „bunele obiceiuri ale pământului” întăreşte printr-un document scris în 1756 neatârnarea Mănăstirii Putna şi interzice în viitor închinarea, subordonarea acesteia unei mitropolii străine. Face unele danii Putnei. Reface fântâna şi catapeteasma mănăstirii. Îl îndeamnă pe cărturarul Vartolomeu Măzăreanu să traducă unele cărţi religioase. Zideşte şi sfinţeşte, în 1756, un nou locaş la Sihăstria Putnei. Se impune ca un ierarh gospodar, ordonat, exigent.

Cea de-a doua etapă începe de fapt în 1774, când austriecii invadează nordul moldav, îl anexează în 1775, în înţelegere cu turcii şi cu acceptul ruşilor. Apoi îl „botează” Bucovina spre a subordona şi controla Biserica – cea mai veche şi populară instituţie statală, păstrătoare a limbii, credinţei, datinilor şi obiceiurilor fiinţei naţionale – şi îl proclamă pe Dositei Herescu „episcop exempt”, stăpân „absolut” al preoţilor şi călugărilor Bucovinei. Îi întrerupe şi interzice orice legătură cu Mitropolia de la Iaşi. Îl subordonează Mitropoliei de la Karlowitz. Desfiinţează mănăstirile şi schiturile din zonă, lăsând să funcţioneze doar mănăstirile Putna, Suceviţa şi Dragomirna, cu un număr restrâns de călugări. Se reduce şi numărul parohiilor, de la 239 la 186, iar domeniile funciare ale mănăstirilor, care aveau o suprafaţă de 105 mile pătrate, adică peste jumătate decât cele 190 mile cât însemna toată întinderea Bucovinei, se constituie în 1783 în Fondul religionar greco-oriental al Bucovinei – care era formal în proprietatea episcopiei, dar era administrat şi controlat de funcţionarii de stat. Episcopul „extempt” era salariat cu o leafă anuală de 6.000 de florini, dar domeniul episcopal de la Rădăuţi şi Coţmani era arendat statului, la un preţ fixat de funcţionarii de la Viena.

În timp ce episcopul era copleşit şi ameţit de aceste hotărâri şi onoruri, călugării s-au adunat şi au protestat vehement: „ne vedem despărţiţi de Biserica Ortodoxă Orientală, Maica noastră” şi suntem aduşi „în cea mai mare primejdie”, adică „privilegiile şi fundaţiunile ctitorilor evlavioşi ai mănăstirilor noastre din Bucovina (…) se distrug şi se nimicesc şi întregul nostru cin călugăresc este împins spre nimicire şi pierzanie” (24 mai 1784).

Cum noua stăpânire n-a ascultat nici de protestul lui Dositei Herescu, şi le-a desfiinţat majoritatea mănăstirilor şi schiturilor, în vara anului 1784 s-au refugiat în Moldova numeroşi egumeni, împreună cu călugării de la mănăstirile Moldoviţa, Horecea, Sfântu Ilie, ca şi de la Schitu Mare din Polonia.

Deşi prin „Regulamentul duhovnicesc” din 29 aprilie 1786 li s-au promis „marea cu sarea”, lefuri bogate şi diferenţiate, anuale (8.000 de florini pentru episcop, 460 pentru stareţ, 210 florini pentru călugări etc.), precum şi sesii din moşiile Fondului bisericesc, între 444 iugăre sau 20 de fălci de pământ, ceea ce i-ar fi transformat pe preoţi în nişte „chiaburi” ai satelor, clerul şi o parte dintre credincioşi au emigrat în Moldova – 6937 de suflete doar între lunile noiembrie 1783 – aprilie 1786.

Printr-o acuzatoare şi incendiară scrisoare trimisă Consiliului Aulic de Război din Viena, bătrânul păstor şi conducător al slujitorilor, Dositei Herescu, le striga în faţă stăpânilor:

„De câtăva vreme încoace mulţi preoţi din cei mai buni şi mai evlavioşi şi după ţara noastră mai învăţaţi parohialnici au fugit (…): 1) Fiindcă mănăstirile s-au desfiinţat, rămânând numai trei; 2) Copii s-au îndemnat la şcoală cu daruri, dar unde ar învăţa credinţa altei legi sau deprindere militărească; 3) Multe parohii s-au desfiinţat şi s-au alăturat cu altele şi încă diaconii ne-au lipsit; De la Karlowitz s-au adus călugări şi s-au aşezat aici care – după socotinţele lor – ar face schimbare Legii, fiindcă atât portul, cât şi obiceiul nu ar fi asemenea cu a celor de aici…”.

În pofida acestor dificultăţi şi adversităţi – relevă autorii –, Dositei Herescu a avut răbdarea, puterea, înţelepciunea, perseverenţa, râvna necesare să rămână la cârma bisericii până-n ultima clipă – la 12/22 ianuarie 1789, la vârsta de 79 de ani.

A fost un mare încurajator al culturii în general, al şcolii în special. Astfel, în 1782, a construit o şcoală din lemn în curtea Bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava (care a funcţionat până în 1817). În 1784 a solicitat înfiinţarea unei „şcoli clericale” proiectate aici, în ţară, la Mănăstirea Horecea; ea s-a înfiinţat la Mănăstirea „Sf. Ilie”, lângă Suceava, sub îndrumarea ieromonahului Daniil Vlahovici – faţă de care Dositei Herescu a manifestat o permanentă şi atentă grijă spre „a apăra şi a feri dogmele sfintei credinţe de vreo vătămare”. Ca urmare, la 1788, el raporta Consistoriului că, în acel an, „erau 33 de învăţăcei”; el solicita guvernatorului militar „un profesor care să cunoască limba latină şi limba germană”, dar şi „priceput în filosofie”. Aşa cum mărturisea ulterior – „m-am ostenit înainte de toate să înfiinţez şcoli în Suceava pentru folosul patriei, pentru ca timpul să nu treacă fără folos”. Într-adevăr, au funcţionat în vremea sa şcoli la Rădăuţi şi la Suceava – aceasta era şi „normalnică”, având un an superior, pregătitor pentru gimnaziu (p. 85).

Dintr-un catastif descoperit în 1941 reiese că sub episcopul Dositei Herescu, între anii 1757-1783, s-au hirotonit: 268 preoţi pentru ţinutul Cernăuţi, 107 pentru ţinutul Dorohoi, 140 pentru ţinutul Suceava, 69 pentru Hotin, precum şi alţi 92 de monahi. Adică un total de 696 de hirotonii (p. 86).

…Cititorul află în cartea aceasta suficiente argumente spre a reţine concluzia că, în pofida vicisitudinilor stăpânirilor străine, Dositei Herescu „a fost devotat credinţei în Dumnezeu şi Bisericii Ortodoxe, pe care a căutat s-o slujească din tot sufletul” (p. 90).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: