Bucovina Rădăuţi a făcut scor cu codaşa CSM Paşcani, iar Şomuz Fălticeni a remizat cu Dunărea de Jos Galaţi

> În cadrul etapei a XIII-a, Bucovina Rădăuţi – CSM Paşcani 7-0, Şomuz Fălticeni – Dunărea de Jos Galaţi 1-1

 Runda a XIII-a a seriei I a Ligii a III-a nu se poate spune că a fost una cu ghinion pentru echipele sucevene Bucovina Rădăuţi şi Şomuz Fălticeni. Chiar dacă nu au reuşit punctajul maxim, cele două grupări, care au evoluat pe teren propriu, nu au pierdut.

Elevii antrenorilor Dorin Goian şi Daniel Bălan au umplut sacul cu goluri în disputa cu ultima clasată CSM Paşcani, scorul final al disputei fiind 7-0 în favoarea lor. Pentru rădăuţeni au marcat Ionel Stoian, de două ori, Ţapu, de două ori, Busuioc, I. Plămadă şi Alecsandru.

Şomuz Fălticeni a confirmat că se simte mai bine în deplasare decât pe teren propriu. În runda a XIII-a, fălticenenii au remizat cu Dunărea de Jos Galaţi. Formaţia gazdă a fost condusă cu 1-0 de dunăreni aproape tot meciul, ea reuşind să egaleze abia în minutul 85 prin Song.

În cadrul etapei a XIV-a, Şomuz Fălticeni va juca derbiul cu Foresta Suceava pe „Areni”, în timp ce Bucovina Rădăuţi va evolua pe terenul celor de la Dunărea de Jos Galaţi.

Rezultate înregistrate în etapa a XIII-a:

CSM Bacău – Foresta Suceava                    0-1

Şomuz Fălticeni – Dunărea de Jos Galaţi             1-1

Bucovina Rădăuţi – CSM Paşcani                7-0

Huşana Huşi – Aerostar Bacău                   1-2

Sporting Lieşti – Ceahlăul Piatra Neamţ               1-1

KSE Tg.Secuiesc – Ozana Tg.Neamţ            2-1

Oţelul Galaţi – FC 2 Botoşani                     1-1

Ştiinţa Miroslava – CSM Focşani          2-1

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: