La ora 17.57, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Frătăuţii Noi, conducea un autoturism pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuţi. Ajuns la trecerea pentru pietoni din intersecţia cu strada Iancu Flondor, şoferul a uitat de prioritatea pe care trebuie să o acorde pietonilor, surprinzând astfel şi accidentând o tânără în vârstă de 20 de ani, din comuna Bilca, şi o minoră de 13 ani, din comuna Horodnic de Sus. Potrivit cercetărilor efectuate de poliţişti, cele două tinere erau angajate în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal. Victimele au fost transportate cu ambulanţa la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fost supus verificării cu aparatul etilotest, rezultatul arătând că nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. În cauză s-a întocmit un dosar penal, ce urmează a fi soluţionat procedural.
Comentarii