Zeci de permise de conducere reţinute de poliţişti pe parcursul a trei zile

> Nici amenzile nu au lipsit, acestea ridicându-se la valoarea de peste 240.000 lei

Zeci de permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii suceveni în urma neregulilor descoperite în cadrul controalelor efectuate în traficul rutier pe parcursul a trei zile. Mai exact, în perioada 08 – 10 noiembrie, Serviciul Rutier Suceava şi formaţiunile rutiere din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti au organizat o acţiune punctuală pe raza judeţului pe linia combaterii excesului de viteză – una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. În timpul acesteia, potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au fost aplicate nu mai puţin de 443 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 240.000 lei, dintre care 269 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Totodată, oamenii legii au reţinut şi permisele a 36 de conducători auto, dintre care 17 pentru viteză, 17 pentru depăşiri neregulamentare şi două pentru alte cauze. Altor 11 şoferi le-au fost retrase certificatele de înmatriculare ale maşinilor la volanul cărora se aflau. În clasamentul negativ al vitezomanilor, pe primul loc s-a poziţionat un bărbat în vârstă de 28 de ani, din comuna Moara. Acesta a fost depistat de poliţişti şi înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, pe raza comunei Ilişeşti, cu viteza de 114 km/h în localitate. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: