> Lucian Harşovschi: Mă bucur că situaţia s-a rezolvat după ce am semnalat că se face o nedreptate
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, membru al Biroului Electoral Judeţean Suceava, a anunţat, marţi, că membrii birourilor secţiilor de votare din judeţul Suceava vor fi plătiţi în funcţie de pontajul realizat şi că nedreptatea pe care a sesizat-o luni a fost corectată.
Lucian Harşovschi a declarat pentru News Bucovina că în urma semnalului de alarmă pe care l-a tras în cursul zilei de luni, sesizând o nedreptate făcută de Prefectura Suceava privind plata doar pentru trei zile a membrilor birourilor secţiilor de votare, toţi cei 3.913 membri care au fost prezenţi în secţiile de votare vor fi remuneraţi în funcţie de cum au fost pontaţi.
„Diferenţa de bani va fi primită de fiecare membru după cel de-al doilea tur, când, în mod firesc, vor primi banii şi pentru zilele pontate în turul al doilea”, a spus viceprimarul.
El a precizat că a făcut această sesizare atât în calitatea sa de membru al BEJ Suceava, dar şi ca sucevean care consideră că fiecare muncă trebuie plătită corespunzător.
„Mă bucur că mesajul meu a ajuns unde trebuie şi că situaţia s-a rezolvat. Sper să nu ne mai întâlnim cu astfel de cazuri neplăcute pe viitor”, a spus Lucian Harşovschi.
Comentarii