Şcoală românească ridicată acum 135 de ani în satul nord-bucovinean Bahrineţ (I)

Nordul Moldovei, care în anul 1775 va fi desprins din trupul ţării pentru a forma o regiune separată în cadrul Imperiului Austriac, regiune care, după separare, va primi statut de provincie şi se va numi Bucovina, avea şcoli puţine, dar bine cotate în principat. Aici funcţiona o şcoala domnească la Siret, o şcoală episcopală la Rădăuţi, şcoli mănăstireşti la Moldoviţa, Putna, Voroneţ şi mai multe şcoli parohiale.

La sate, şcoala se făcea în timpul iernii, când muncile agricole erau terminate. În lipsa preotului, învăţământul îl făceau „dascălii ambulanţi”, care ţineau, pe rând, cursuri cu fii de boieri sau ţărani mai înstăriţi în mai multe localităţi. În ţinutul Sucevei, tradiţia învăţătorilor ambulanţi exista cu mult timp înainte de anexarea provinciei la Imperiul Habsburgic. Şcolarizarea dura până când ucenicii învăţau „tot ceea ce ştia dascălul”: cititul, scrisul şi copierea de manuscrise. Aşa va fi fost şi în satul Bahrineşti, sat vechi din Bucovina, atestat documentar într-un hrisov de danie al voievodului Ştefan cel Mare al Moldovei emis către Mănăstirea Moldoviţa la 31 august 1458.

Învăţământul organizat şi supravegheat de stat a fost introdus în Bucovina de către noii guvernanţi austrieci. Prima lege privind introducerea învăţământului de stat a fost adoptată în timpul împărătesei Maria Tereza, în 1774, şi a fost continuată, forme revizuite, în anii 1804 şi 1855.

La 13 decembrie 1811, Comisia Aulică de Studii din Viena cere guvernului galiţian să vină cu propuneri privind înfiinţarea în Bucovina a unor şcoli triviale, iar la 10 aprilie 1813, guvernul de la Viena transmite guvernului de la Lemberg proiectul de dezvoltare a învăţământului primar în Bucovina. Proiectul prevede înfiinţarea a 17 şcoli primare, printre care şi şcolile din Camenca (cu satul Cerepcăuţi), şi Volcineţ (cu satul Bahrineşti). La acea dată, aceste localităţi aveau 815 copii de vârstă şcolară. Din păcate, proiectul nu a fost implementat decât parţial.

Abia în anul 1869, odată cu adoptarea noii Legi a învăţământului din imperiu, se vor deschide în Bucovina zeci de şcoli noi. În mediul rural şi urban vor apărea, una după alta, şcoli primare cu limba maternă de predare, iar în principalele localităţi urbane, şcoli secundare.

La Bahrineşti, s-a construit, în 1883, o şcoală cu o clasă. Deschiderea a avut loc la 20 septembrie 1884. Limba de instrucţie era româna. Pe timpul acela vornic (primar) în satul Bahrineşti era Mihai Isopescul, poreclit Morozac, strămoşul autorului acestor rânduri. Din anuarele bisericeşti din acea perioadă aflăm numele învăţătorilor: Emilian Antonowiez (1887), Ilie Prelipcean (1888), Iftimiu Prelipcean (1889).

În 1894, conform datelor statistice, satul avea 114 copii – 58 băieţi şi 56 fete – toţi români ortodocşi. Şcoala era frecventată de un număr de 78 elevi: 44 băieţi şi 34 fete. Funcţia de director era deţinută de învăţătorul Alexandru Dunic, născut la 2 august 1858, în Milişeuţi. Învăţător de religie şi inspector şcolar local era Ştefan Seleski, iar preot, Ismail Seretian.

Din raportul lui Alexandru Dunic de la 9 aprilie 1899 aflăm că în anul de învăţământ 1896/97 în sat existau 130 de copii de vârstă şcolară, dintre care 117 umblau la şcoală (106 români, 6 poloni, 3 nemţi şi 2 ruteni). În anul de învăţământ 1897/98, în sat erau deja 154 de copii de vârstă şcolară, dintre care 133 copii umblau la şcoală. Iar în anul de învăţământ 1898/99 satul avea 173 de copii de vârstă şcolară, dintre care doar 141 copii umblau la şcoală.

Învăţătoare la şcoala din sat, în acea vreme, a fost şi Ecaterina Mandicevschi (1867-1957), sora compozitorilor Eusebie şi Gheorghe Mandicevschi. Tatăl lor, Vasile Mandicevschi (1824-1896), era paroh în satul Bahrineşti.

Un rol important în dezvoltarea învăţământului în Bucovina i-a revenit lui Constantin Mandicevschi, originar din Bahrineşti, absolvent al şcolii primare din satul natal. Ca să ne dăm seama de înaltul profesionalism al acestui fiu al Bahrineştilor, vom da următorul exemplu: în anul 1901, prin rezoluţie împărătească, au fost numiţi membri în Consiliul Şcolar Provincial, organ superior de control şcolar, următorii: neamţul Eduard Reiss, doctor în filosofie, consilier gubernial, românul Constantin Mandicevschi, director al Şcolii reale superioare ortodoxe din Cernăuţi, viceprimar al oraşului Cernăuţi, şi ucraineanul Stefan Smal-Stocki, doctor în filologie, profesor la Universitatea germană din Cernăuţi.

Conform Protocolului visitaţiei canonice protopresviteriale din 25 aprilie 1904, pct.4, în satul Bahrineşti locuiau 191 de familii, cu 1215 persoane, dintre care 117 băieţi şi 89 fete erau de vârsta şcolară. Conform aceluiaşi protocol, pct. 5, subintitulat „În previnţa scolei popolare”, şcoala era frecventată de 82 elevi şi 60 eleve. În 1907, şcoala a fost reconstruită, adăugându-se spaţii pentru încă 4 clase. Potrivit datelor statistice din 1913, la Bahrineşti funcţiona o şcoală română cu 5 clase, unde învăţau 231 elevi, din care 19 de religie romano-catolică şi 212 de religie ortodoxă. După naţionalitate, 212 erau români, 17 poloni, 2 germani. Director era Anton Petricean.

În perioada Primului Război Mondial (1914-1918) şcoala a funcţionat cu intermitenţe. Iar după Unirea Bucovinei cu România, şi-a reluat funcţionarea în regim normal, sub acelaşi director.

Este interesant să aflăm o informaţie despre activitatea membrilor Cercului Cultural „Ioan Gh. Sbiera”, al învăţătorilor şcolilor din satele de pe malul drept al râului Siret, teritoriu al Plasei Siret numit Zona Baineţ, datorită poziţiei centrale a acestui sat.

Cercul a fost înfiinţat în martie 1925, de un grup de 34 de învăţători români şi de alte etnii care lucrau în şcolile din această parte a Plasei Siret. Sediul cercului a fost stabilit în satul Baineţ, dar activităţile se desfăşurau, rând pe rând, în toate satele din zonă. Preşedinte al cercului a fost ales directorul şcolii din Baineţ, învăţătorul gr. I Dionisie Cijevschi, vicepreşedinte înv. gr. I Terapont Samuşco, de la şcoala din Cerepcăuţi, iar secretar, înv. gr. I Aspasia Smuc din Baineţ. Din acest cerc făceau parte învăţătorii din şcolile din satele Baineţ (6 învăţători), Bahrineşti (6), Cerepcăuţi (5), Climăuţi (3), Fântâna Albă (2), Muşeniţa (2), Vicşani (2), Volcineţul Vechi (7) şi Volcineţul Nou (1). În viziunea ministerului de resort, cercurile culturale au fost create cu scopul de a răspândi cultura românească şi de a cultiva limba română în rândul locuitorilor ţării recent reîntregite şi aveau un profund caracter patriotic, deoarece activităţile lor se adresau atât elevilor, cât şi adulţilor români şi de alte etnii. Activităţile din cadrul acestor cercuri se desfăşurau de regulă duminica şi de sărbători şi aveau două componente: una didactică (lecţii deschise, referate, comunicări etc.) şi o alta obştească (conferinţe, simpozioane, serbări etc.), care se desfăşurau în şcoli, casele naţionale sau în curtea bisericii (când timpul permitea). Dintre titlurile lecţiilor deschise ţinute în cadrul cercului amintim: „Mihai Eminescu – poetul nostru naţional”, „Teatrul şcolar”, „Vasile Alecsandri şi opera sa”, „Bucovina – provincia noastră natală”, „Suprafaţa piramidei”, „Mircea cel Mare”, „Duşmanii şi prietenii livezilor şi pădurilor”, „Bunăcuviinţă”, „Igiena personală” etc. Referatele pedagogice prezentate la aceste activităţi au avut următoarele titluri: „Mişcarea pedagogică şi culturală din România”, „Noua lege şcolară”, „Creşterea copilului în epoca noastră”, „Şcoala izvor al ştiinţei, moralei şi al patriotismului”, „Părerile ţăranilor asupra şcoalei” etc. Cercul a funcţionat până în anul 1938.

Conform Anuarului învăţământului primar din regiunea XIV Cernăuţi, pe anul 1929, întocmit de inspectorul-şef Emilian Săhleanu, în satul Bahrineşti exista o şcoală de stat construită în 1883 şi deschisă la 20 septembrie. Din Anuar aflăm că şcoala era de şapte clase şi avea două săli pentru uz general şi patru săli de clasă. Aceasta nu dispunea de atelier şi nici de grădiniţă pentru preşcolari. Potrivit datelor recensământului, în sat existau 113 băieţi şi 129 fete; 99 băieţi şi 118 fete erau catalogaţi ca elevi. În realitate, la şcoală umblau 92 de băieţi şi 104 fete.

Învăţători la şcoala din Bahrineşti erau: Anton Petricean (cu o vechime de 35 de ani în învăţământ), Ion şi Domnica Cijevschi (ambii învăţători de „gradul I”, cu o vechime de 20 de ani), Silvea Piţul (detaşată de la şcoala din Climăuţi, cu o vechime de 8 ani în învăţământ). Directorul Anton Petricean a cumulat într-un timp şi funcţia de inspector şcolar. Din acelaşi Anuar mai aflăm că învăţătorii erau obligaţi să susţină următoarele examene: de capacitate (pentru diploma de Şcoală Normală), de definitivat (conform uzanţelor bucovinene) şi de înaintare (promovare) în sistemul educaţional. (Va urma)

VLADIMIR ACATRINI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: