Poliţiştii din Vatra Dornei au identificat un transport ilegal a 33,5 mc de cherestea

> Operatorul de transport a fost amendat cu 15.000 lei

O cantitate mare de cherestea transportată ilegal a fost descoperită, duminică seara, în urma unui control în trafic efectuat de poliţiştii din Vatra Dornei.

Aceştia au oprit un ansamblu de vehicule cu remorcă, care circula pe DN 17, strada Argestru din localitate. Potrivit IPJ Suceava, la volanul vehiculului se afla un bărbat de 51 de ani, din judeţul Neamţ, care transporta cherestea de esenţă răşinoase de la o societate comercială din judeţul Suceava către aceeaşi firmă, însă cu punct de lucru în judeţul Arad.

Sursa citată arată că întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul mărfii transportate şi cel înscris în avizul de însoţire prezentat pentru control de conducătorul auto, poliţiştii au solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit că bărbatul transporta în plus cantitatea de 33,56 mc cherestea, faţă de cea din documente.

Astfel, operatorul de transport a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 15.000 lei, iar materialul lemnos transportat în plus în valoare de 21.444 lei, a fost predat în custodie Ocolului Silvic Dorna Candrenilor. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: