Noi cu ce ne alegem ?

Am votat. Ei şi? În afara încă a unei ştampile pe buletinul de identitate şi a zâmbetului condescendent cu care o membră a comisiei de votare m-a întâmpinat, niciun gheşeft. Nicio reducere de preţuri în ziua votului, nici măcar la autobuz sau la sucul care mi-ar fi potolit setea de vot, niciun avantaj nu mi s-a arătat pentru a recompensa oarecum ieşirea mea din casă, efortul de a face faţă zâmbetului special, de a ştampila buletinul de vot, de a-l împături, de a-l introduce în urnă şi de a semna un tabel precum că am trecut prin secţia de vot, deci niciun avantaj. În alte ţări există asemenea avantaje, creându-ţi impresia că măcar astfel eşti răsplătit pentru efortul de a trimite pe cineva la cârma ţării ca să câştige, în niciun caz să piardă. Dacă ar mai exista o Poartă care să taie capete, mai că merită unul să fie investit cu o funcţie aleasă, are de ce se teme. Şi cum nu este, şi cum îi dai dreptul unuia a mai încerca o dată poate face ce nu a făcut, merită să mergi la vot?

Dacă omul ar respecta ceea ce capătă prin votul meu, atunci merită să-mi fac aşteptări de la ales. Dar speranţele mele se pierd repede în cele mari, ale ţării, se pierd repede şi în cele neguri ale aşteptării deşarte, în timp ce „omul pentru care am semnat” nu face decât efortul de a se închina la cele Porţi nevăzute şi, între asemenea rapoarte către şefi, să vadă şi lumea, că nu mai prinde el o astfel de ocazie.

Aşa că mă duc la vot pentru a-l legitima astfel pe cel care de fapt e deja ales de cei Puternici, căci nu ne mai facem iluzii că n-ar ieşi cel ce trebuie să iasă. Sperând, totuşi, că bunele intenţii cu care ni-l ocrotesc se vor abate o dată şi odată şi asupra celor proşti care ne obosim să-l (i) votăm.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Adevar graita-ti domnule director! Si totusi poate se intampla o minune si nu iese cel puternic!?

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: