Oameni şi cărţi

Cărţi dedicate Centenarului Marii Uniri

Iancu Flondor, „Bucovina şi România Mare. Documente şi scrisori”, Ediţie de Andrei Popescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017, 298 de pagini (II)

Cele 88 de documente din arhiva familiei Flondor sunt precedate de un „Cuvânt înainte”, în care Maria Ioana Miclescu reia şi comentează evenimentele care au dus la Unirea Bucovinei cu statul român. Rândurile acestea conţin nişte adevăruri care trebuie citite atent, fiindcă în ele se întrevăd aspecte ce n-au fost scrise şi s-ar putea înţelege miezul conflictului cu Ion Nistor. Ea critică faptul că, atunci când, la 3/16 octombrie 1918, Carol I al Austro-Ungariei a încercat federalizarea imperiului, „singurii reprezentanţi neaustrieci în Parlamentul de la Viena care au avut «o atitudine echivocă» au fost reprezentanţii românilor în Bucovina. Ucrainenii, în schimb, au fost primii care s-au organizat şi, în Adunarea Naţională Constituantă întrunită la Lvov, la 19 octombrie 1918, au declarat clar „independenţa” teritoriilor ce trebuiau să aparţină de Ucraina: Galiţia de Est, Bucovina de Nord-Vest şi Transcarpatica din nordul Ungariei (p. 46-47). Rememorând apoi cum s-au petrecut lucrurile cu românii din Bucovina, autoarea relevă că Ion Nistor, la reîntoarcerea sa (din refugiul din România), îi trata pe fruntaşii din Bucovina drept „o colonie de pinguini, rupţi de lume şi neştiutori, care nu făcuseră nimic pentru eliberarea Bucovinei” (p. 55).

Autoarea consideră că Ion Nistor, intrat în Partidul Liberal, adopta dintru început o atitudine prea radicală şi chiar brutală, încât, Iancu Flondor, în raportul pe care îl înainta regelui Ferdinand, odată cu demisia sa la 16 aprilie 1919, arăta: „Faţă de vechea stare a Bucovinei schimbată, fiind două din trei părţi de populaţie de alte neamuri… m-am ferit prin urmare de schimbări repezi şi radicale… precum s-a întâmplat în Basarabia, bântuită şi astăzi (în 1919) de întâmplări dăunătoare idealului nostru naţional” (p. 59-60).

Deosebit de valoroase sunt informaţiile publicate în cele 88 de documente – chiar dacă unele au mai fost citate; aşa cum au fost organizate de autoare, capătă o altă semnificaţie. Ele ni-l înfăţişează, într-adevăr, pe Flondor în cele patru ipostaze (care, împreună cu informaţiile din alte surse pot fi încă dezvoltate şi completate): lider al patrioţilor bucovineni, Om politic al României Mari, boier filantrop şi priceput şi iscusit iniţiator de legi.

Astfel, ca lider al patrioţilor bucovineni, Flondor este, poate, cel mai iubit, stimat şi căutat Om politic din Bucovina în ajunul Primului Război Mondial. În 1909, de pildă, un grup numeros de femei şi studenţii de la Teologie îl roagă să revină la conducerea ziarului „Patria” – care (scriu studenţii în memoriul lor şi semnează) „ştie să apere în mod atât de energic şi de demn interesele româneşti în Bucovina” (p. 67). Un preot din Bilca, Mitrea, îi scrie că vede în el „energicul sprijin al mult încercatei naţii” (p. 71). Conducerea Societăţii pentru Cultura şi Literatura română în Bucovina, în numele ei şi al celorlalte societăţi academice studenţeşti, îi comunică, în 1909, că l-a ales prim-vicepreşedinte al ei (p. 81-82).

Dincolo de multele scrisori şi memorii individuale, relative la relaţiile sale cu oameni politici, personalităţi culturale, adversari ca Aurel Onciul sau Florea Lupul, ori candidaţi la alegeri care îi solicită sfatul şi sprijinul ca unei autorităţi centrale – calitatea sa de lider al patrioţilor Bucovinei este întărită şi de recunoaşterea unor personalităţi importante din Vechiul Regat al României. Savantul Nicolae Iorga îi scrie în calitate de secretar al Ligii Culturale pentru Unitatea Culturală a Românilor; el îl felicită pentru tot ce a făcut şi, în 1908, îi cere sprijinul, spre a organiza în Bucovina, „în fiecare oraş, pe rând, serbări, conferinţe, spectacole de teatru şi cântări” (p. 76-77). Savantul naturalist Grigore Antipa, directorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Bucureşti, îi scrie că „energia dezvoltată în luptele politice” i-a „umplut inima de bucurie”. (p. 74).

Ca lider al patrioţilor bucovineni, Flondor se remarcă, însă, mai ales printr-o salbă impresionantă de documente de interes general pentru fiinţa şi cauza neamului românesc din Bucovina, cum sunt: Programul Partidului Poporal Naţional, apărut în ziarul „Deşteptarea” la 15 noiembrie 1900. Programul conţine sarcini concrete şi imediate, necesare pentru apărarea şi salvarea de la deznaţionalizare a românilor bucovineni, pe plan bisericesc (ca reacţie directă la asalturile rutenilor, privind „dreptul” la conducerea şi averile Fondului Bisericesc) ca şi obiectivele pe tărâm şcolar, administrativ, economic şi politic (p. 68-70).

O semnificaţie aparte o are documentul nr. 24, din decembrie 1915. Este vorba de „Memoriul privitor la frontierele Bucovinei”, trimis de Flondor prim-ministrului României, Ion I.C. Brătianu. Documentul începe cu relatarea că a auzit în ultimul timp că „la Cernăuţi s-a constituit un comitet rutean, care e pe cale să compună un memoriu, privitor la starea etnică actuală a populaţiei bucovinene, cu scop de a-l înainta guvernului rus, insistând ca la o eventuală apropiată schimbare a hărţii europene să fie considerată partea Bucovinei, situată între râurile Prut şi Siret, ca locuită în majoritate covârşitoare de ruteni, şi, prin urmare, încorporată imperiului rus” (p. 94-108).

Documentul – de o uriaşă însemnătate pentru clarificarea adevărului despre uneltirile foştilor zilieri ucraineni veniţi pe domeniile boiereşti şi mănăstireşti din Bucovina – a fost scris în dublu exemplar. Unul a fost înaintat prin intermediul lui Ion Mavrocordat (spre a ajunge la Bucureşti), întrucât acesta îşi avea moşia la Dângeni, Botoşani. Dar, din nefericire, a ajuns în mâinile contelui Otto Karl Czernin, încât autorităţile austriece au aflat conţinutul şi i-au intentat un proces politic de înaltă trădare lui Flondor, la Curtea marţială din Lemberg. Noroc că datorită războiului procesul n-a mai apucat să se judece şi Flondor a scăpat. Cel de-al doilea exemplar al documentului s-a păstrat într-o casă de fier şi este cel de faţă.

Flondor, având convingerea de mare patriot că Bucovina se va întoarce la Patria Mamă după război, îi sugera prim-ministrului român cum trebuie procedat în cadrul tratativelor ce se vor purta la Conferinţa de pace, spre a se face departajare în spiritul adevărului istoric şi, totodată, aplicându-se principiul naţionalităţilor, dar şi al asigurării prosperităţii economice în cadrul noilor frontiere.

Flondor îi mărturiseşte, totuşi, lui Brătianu că: „după toate câte transpiră până acum, în publicitate, despre părerea factorilor competenţi ruşi, mi se pare, cu durere, că vom renunţa la partea Bucovinei situată pe malul stâng al Prutului…”

…Bietul Flondor! Nu bănuia că ruşii nu tratează, ci doar dictează… Până când?…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: