Şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier

> Victima este o tânără în vârstă de 14 ani, din Vatra Dornei

Un grav incident rutier petrecut miercuri după-amiază s-a soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 14 ani. Fata, domiciliată pe raza municipiului Vatra Dornei, se afla în calitate de pasager într-o maşină scăpată de sub control, care s-a izbit violent într-un cap de pod. Accidentul s-a produs în jurul orei 17, la volanul maşinii aflându-se un tânăr de 18 ani, din comuna Şaru Dornei. Acesta îşi luase permisul cu numai o lună în urmă, iar miercuri se deplasa pe DJ 178F, în afara municipiului Rădăuţi. Potrivit cercetărilor efectuate de poliţişti, pe fondul lipsei de experienţă în condus, dar şi al vitezei excesive cu care se deplasa, ajuns la intersecţia cu DJ 178C, şoferul nu a observat indicatorul „Stop”, a pătruns în intersecţie, a părăsit partea carosabilă şi s-a înfipt în şanţul de pe marginea drumului ce desparte drumul judeţean de spaţiul verde. La faţa locului a intervenit modulul SMURD al pompierilor militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul acestora venind şi un echipaj SAJ. Cei doi ocupanţi ai maşinii, tânărul şi fata din dreapta acestuia, au fost găsiţi de salvatorii militari în viaţă, dar adolescenta se afla în stare de inconştienţă; ambii au fost transportaţi la Spitalul Municipal Rădăuţi. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, fata s-a stins pe patul de spital. Băiatul a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal privind infracţiunile „ucidere din culpă” şi „vătămare corporală din culpă”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: