Prefectul Mirela Adomnicăi:

Judeţul Suceava este în grafic cu toate operaţiunile din calendarul alegerilor prezidenţiale

 Prefectura Suceava a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că organizarea alegerilor prezidenţiale din data de 10 noiembrie 2019 este în graficul calendarului stabilit, în cele 114 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului fiind organizate 559 secţii de votare.

Prefectul Judeţului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a precizat la videoconferinţa pe tema alegerilor prezidenţiale, condusă de ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, că judeţul Suceava se află în grafic cu toate operaţiunile din calendarul alegerilor, predarea buletinelor de vot către toate secţiile de votare fiind programată în ziua de sâmbătă, 9 noiembrie, în intervalul orar 8-16.

Prefectul a mai spus că predarea proceselor-verbale va avea loc în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, între orele 22-6 dimineaţa, în intervale orare foarte bine stabilite, pentru a nu se crea aglomeraţie şi pierdere de timp.

Prefectul Judeţului Suceava a adăugat că a fost realizată arondarea secţiilor de votare pe toate unităţile spitaliceşti din judeţul Suceava, iar împreună cu managerii spitalelor se va gestiona procedura de preluare a cererilor de solicitare a urnei speciale, în ziua de sâmbătă, 9 noiembrie, între orele 18-20, pentru pacienţii internaţi, mai arată comunicatul.

Pentru alegerile prezidenţiale din judeţul Suceava au fost tipărite şi distribuite 666.369 buletine de vot, fiind aşteptaţi la urne 603.790 alegători, dintre care 560.531 cu cărţi de identitate.

Conform calendarului alegerilor prezidenţiale 2019, campania electorală se încheie vineri, 9 noiembrie, la ora 7.

Votarea va începe duminică, 10 noiembrie, de la ora 7, şi se va încheia la ora 21, cu precizarea că se poate prelungi până la ora 23.59, pentru alegătorii care aşteaptă să voteze la sediul secţiei de votare sau în afara ei, la rând, precizează sursa citată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

2 Comentarii

  1. Sa speram ca si cetatenii vor pregatiti si rationali si nu se vor lasa mintiti de iohanis si gasca lor de mercenari care vor puterea totala in tara pentru a putea fura fara sa-i stie nimeni si multimea sa fie tinuta in stare de saracie si umilinte !!!!

  2. Scuze, unde au dispărut comrntariile?

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: