Un punct de vedere

Ce fel de modele ne oferă unii parlamentari?

De la consilierii locali la senatori şi deputaţi, respectiv primari, viceprimari, consilieri judeţeni, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, toţi sunt persoane publice alese şi rămân pe durata mandatului/ mandatelor şi după aceste mandate în atenţia opiniei publice. Aşa este şi firesc şi democratic. Recent, miniştri în Guvernul Ludovic Orban, potrivit procedurilor, au fost audiaţi şi votaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Momente foarte importante în plan democratic şi public şi care au atras atenţia, dar şi comentarii în rândul cetăţenilor, indiferent de studii, profesie sau activitatea lor zilnică. Trei miniştri din Guvernul PNL – ministrul de Finanţe – Florin Câţu, ministrul Muncii – Violeta Alexandru şi ministrul Dezvoltării – Ion Ştefan n-au primit aviz din partea comisiilor de specialitate din Parlamentul României, iar domnul prim-ministru desemnat, Ludovic Orban, nu a înlocuit niciuna din aceste respingeri din comisiile de specialitate. Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată la noi până acum, când liberalul Ludovic Orban se comportă precum un suveran absolut în democraţia românească.

 În legislatura 1996-2000 la guvernarea României a fost CDR şi a avut mai mulţi prim-miniştri: Victor Ciorbea, Radu Vasile, Alexandru Athanasiu. Am participat cu întrebări şi comentarii în comisia de specialitate şi cunosc regulile şi normele care se aplică în cadrul acestor audieri pentru viitorii miniştri. Păstrez informaţiile şi imaginile de-atunci din activitatea parlamentară şi o compar mereu cu cea de astăzi. Din aceste comparaţii rezultă o întrebare îngrijorătoare: până unde şi până când vom coborî nivelul activităţii parlamentare în România?

 La întâlnirea electorală a preşedintelui României de la Piteşti, domnia sa nu şi-a prezentat programul politic pentru cel de-al doilea mandat, ci de la prima şi până la ultima propoziţie sau frază s-a ocupat de „guvernarea eşuată” a PSD-ului. (…„PSD a eşuat în zonele vitale-economie, educaţie, sănătate…”, „PSD a ajuns la cel mai de jos nivel”). Nu a spus niciun cuvânt de actuala dezordine administrativ-politică pe care a iniţiat-o şi a patronat-o pe toată durata acestui mandat de la Cotroceni. Suntem în ultima săptămână din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi încă nu a fost organizată o dezbatere publică a candidaţilor la Preşedinţia României. Sunt 14 candidaţi de la actualul preşedinte care vrea al doilea mandat, după ce n-a făcut nimic în primul mandat, şi până la nume pe care nu le-am auzit decât cu prilejul afişării acestor candidaţi pe ecranul televizorului.

Propunerile pentru astfel de confruntări, pe lângă că exprimă deplină democraţie, oferă prilejul contactului cu unele idei, programe şi proiecte de interes public. Deşi PSD nu mai era la guvernare, având doar răspunderi limitate, domnul Preşedinte Klaus Werner Iohannis a continuat să fie mereu cu ochii şi vorbele acuzatoare pe PSD-işti.

Este o temere sau ester obişnuinţa domniei sale în sfera politicii? Această atitudine constant anti-PSD, utilizarea unor exprimări stereotipe, repetatele respingeri sau amânări pentru multe decizii politice privind numirile de miniştri PSD pe care le-a tot practicat şi reacţiile previzibile definesc politica domnului Preşedinte. În opoziţie cu această conduită când Constituţia îi acordă obligaţia şi dreptul de a fi mediator în România, domnul Preşedinte a dovedit că este liderul politic al PNL şi deci al celorlalte partide din această Coaliţie ajunsă la guvernare.

Şi toate acestea au loc în vreme ce populaţia, autorităţile administraţiei publice locale şi întreprinzătorii au multe şi noi probleme de rezolvat, inclusiv cu participarea autorităţilor prezidenţiale. Ne-am întrebat mereu şi ne întrebăm şi acum în ultima săptămână înainte de ziua alegerilor prezidenţiale: de unde are domnul Klaus Werner Iohannis 45,7% din voturi în ultimele sondaje?

Rămâne să vedem ce vor spune românii la votul de la 10 noiembrie, când se va decide cine va rămâne cu şansa ca după al doilea tur de scrutin să urce în fruntea statului român?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: