Şi pisica, şi şoarecii

Nu-i aşa de străin de politică precum ni s-ar părea acum, găsindu-se printre candidaţi la cea mai înaltă slujbă a Ţării cu nume mult mai sonore. Fu şi deputat vreme de o legislatură, din partea PSD, partid din care a fost ulterior scos pe uşa din dos (însă acum şi-ar putea face titlu de glorie că cel care i-a făcut vânt a fost Liviu Dragnea) după o declaraţie potrivit căreia nişte bebeluşi s-ar fi îmbolnăvit din cauza vaccinurilor. Tot cam pe-atunci (2016), pe când va fi fost şi doctorand la Academia SRI (informaţie de presă nevalidată de cv-ul său oficial), scria pe blogul personal că ar fi existat un plan – croit „de minţi machiavelice” la Budapesta – ca România să fie „spartă” în trei republici… Din 2018 se ocupă, în calitate de preşedinte, de Partidul Neamul Românesc. De pe un afiş web mă invită să votez „ce simt” (dar dacă e numai o emoţie de-o clipă, nu persoană de senzaţie?!), iar de pe altul declară nu doar că susţine „căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”, ci că are de gând – ca preşedinte, normal – să convoace un referendum „pentru Familia Tradiţională”. Afiş susţinut, ieri, pe Facebook, de o frumoasă compunere din care mi-a plăcut să conspectez: „…Mama mi-a fost şi leagăn şi pat şi pisica torcând pe sobă şi mirosul de pâine la ţest (…) şi Făt-Frumos cu Cosânzeana şi cei şapte pitici şi măcenicii cei dulci şi lacrimile cele amare şi juliturile şi corcoduşele şi albinele şi şoarecii şi compotul şi lâna”. În concluzie…, se cunoaşte că Ninel Peia a scris şi la ziar.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: