În timp ce verifica stadiul lucrărilorla o şcoală

Primarul de Preuteşti a fost bătut de un consătean băut

> Bărbatul este cercetat pentru ultraj şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice

Primarul din Preuteşti, Ion Vasiliu, a fost bătut, ieri dimineaţă, de un consătean băut, care i-a reproşat anumite probleme legate de aducţiunea de apă.

Potrivit unor surse judiciare, primarul a mers marţi dimineaţa să inspecteze lucrările care se fac la o şcoală din satul Leucuşeşti. În timp ce se afla acolo, în zonă a venit un cetăţean turmentat, nemulţumit de modul în care se fac lucrările de aducţiune de apă, şi i-a dat primarului un pumn puternic în faţă.

După această agresiune, cetăţeanul respectiv a urcat într-o maşină şi a plecat.

Primarul a sunat la 112 pentru a reclama agresiunea, iar un echipaj de poliţie l-a depistat pe suspect la scurt timp.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o alcoolemie de  1,16, şi a fost dus la spital pentru prelevare de probe biologice.

În acest caz, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a deschis un dosar penal pentru ultraj, în condiţiile în care primarul era în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, bărbatul fiind cercetat penal şi pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: