Accident rutier soldat cu o persoană rănită

Luni, în jurul orei 17.10, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2H din oraşul Milişăuţi, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Rădăuţi, a redus viteza şi s-a încadrat corespunzător pentru a efectua un viraj la stânga, cu intenţia de a pătrunde în parcarea unui depozit din zonă. Omul a respectat regulile de circulaţie, dar nu le-a respectat şi şoferul care venea din spatele său. Astfel, primul a fost lovit în partea din spate de autoturismul condus de un localnic în vârstă de 62 de ani, care nu a păstrat o distanţă suficientă în mers. În urma impactului, a rezultat rănirea unui bărbat de 70 de ani, din municipiul Rădăuţi, aflat în calitate de pasager în autoturismul care oprise. Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Verificarea celor doi conducători auto implicaţi în incidentul rutier cu aparatul etilotest a stabilit că nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, spun poliţiştii care s-au ocupat de caz.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: