Preţul corupţiei

Odiseea demiterii actualului guvern prin moţiune de cenzură şi instalarea liberalilor la Palatul Victoria au scos la iveală dimensiunile greu de imaginat ale corupţiei şi acum se văd cu şi mai mare claritate motivele alungării fostei şefe a DNA şi scopul (anti)reformei din Justiţie: să dispară posibilitatea de a pedepsi corupţia la vârful puterii politice şi subordonarea celei de-a III-a puteri a statului de drept, iar justiţiarii să nu-i mai deranjeze pe marii mahări ai mânăriilor politice. Că doar nu alţii fac jocuri politice prin cumpărarea voturilor, fie în numele lor, fie al partidelor, nicidecum al oamenilor cinstiţi.

Pentru majoritatea cetăţenilor oneşti, pentru Opoziţie şi pentru UE, pentru organismele internaţionale semnalul a fost cât se poate de clar: Puterea de la Bucureşti e una de pradă, pusă pe furăciuni şi ilegalităţi, iar democraţia se va afla la grea strâmtorare sub acest Executiv, în consecinţă toţi ochii au rămas aţintiţi asupra intenţiilor sale apropo de Justiţie şi buget.

Deoarece în calitate de contribuabil nu poţi să nu te îngrozeşti de traficul de sume imense, între un milion şi 200.000 de euro pentru un vot în parlament, fie pentru ieşirea din chingile moţiunii de cenzură, fie pentru stoparea din faşă a instalării noului guvern. Nu cred că este cineva care să nu fi auzit sau citit despre vehicularea unor astfel de tranzacţii infracţionale în spaţiul public, cu atât mai mult cu cât unele sunt cu nume şi prenume, devoalate chiar în direct de împricinaţi. La fel cum nu cred nicidecum că astfel de sume provin din muncă cinstită, fiindcă 200.000 de euro este averea pe care un lucrător foarte bine remunerat o poate strânge într-o viaţă de om, iar cei 35% săraci ai României nici nu o pot visa.

Din păcate ştirile despre dimensiunile fenomenului corupţiei româneşti au depăşit de mult graniţele României, fiind comentate cu prioritate în cancelariile şi mediile internaţionale, fără ca răspunsul autorităţilor noastre să se facă auzit. S-au auzit, în schimb, atacuri murdare şi nedemne împotriva unor instituţii internaţionale precum Parlamentul European, înalţii comisari, GRECO, Comisia de la Veneţia care ne-au atras atenţia. Ba chiar, de râsul lumii, vicepreşedintelui Comisiei Europene i s-a întocmit dosar penal de către Secţia Specială proaspăt înfiinţată. Promiţător debut!

Cum s-a procedat atunci când corupţia a devenit sufocantă în ţări unde democraţia a învins de multe zeci de ani? Fiindcă asemenea fenomene i-au încurcat şi pe alţii, dar nu le-a trecut prin minte să slăbească Justiţia. Din contra: s-a umblat la legislaţie, s-a întărit Justiţia, li s-au dat puteri sporite justiţiarilor, iar întreaga societate, toate instituţiile statului, toţi politicienii s-au concentrat asupra măsurilor dure şi eficiente de eradicare a corupţiei. Şi apoi nu există mare criminal, corupt şi escroc naţional sau internaţional la prinderea căruia să nu fi colaborat serviciile secrete, uneori şi armata. Nu s-a trezit, însă, în vreo ţară democratică nici un constituţionalist să declare că probele respective nu sunt valabile.

Or la noi tocmai lucrul acesta s-a întâmplat. Şi asta cu bună ştiinţă că toţi marii corupţi vor scăpa, iar jaful asupra banului public va fi astfel legalizat-generalizat, deoarece toată logistica de urmărire-ascultare-înregistrare se afla la un departament independent al SRI, nu la poliţişti. S-a dorit în mod expres ca Poliţia să rămână descoperită asemeni unui pisoi căruia i s-au tăiat mustăţile şi i s-au pus clopoţei. Aşadar, furaţi liniştiţi, domnilor şi doamnelor mân(t)uitori ai banului public, făcătorii de legi au avut grijă să nu-i deranjeze nimeni pe marii hoţi şi corupţi.

Iar acum tragem ponoasele legilor cu destinaţie precisă: majoritatea susţinătoare a hoţiei a pierdut puterea şi guvernarea, România rămâne mai departe sub supravegherea MCV, Bulgaria scapă, iar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene urmează să dea verdictul asupra legilor care au dezincriminat corupţia. Însă sărăcia nu va putea fi stopată în România atât timp cât devalizarea bugetelor naţionale şi locale nu va putea fi oprită, iar politicienii nu vor sta departe de tentaţii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: