Sâmbătă, după ora 13, lucrătorii Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112 că, pe raza comunei Mălini, circulă un autoturism al cărui conducător auto pare sub influenţa alcoolului şi era să accidenteze un grup de muncitori. Oamenii legii deplasaţi la faţa locului au stabilit că în timp ce apelantul executa lucrări de canalizare cu alţi colegi pe strada Morii din comuna Mălini, în zonă a pătruns un autoturism condus de un localnic în vârstă de 46 de ani, care a intrat în curtea unei societăţi comerciale din vecinătate, locaţie în care a fost depistat de poliţişti. Întrucât avea halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care, la spital, a refuzat şi recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pentru acest lucru s-a ales cu un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.
Tot cu un dosar penal s-a ales sâmbătă, în jurul orei 22.25, o adolescentă din Siret. Un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Siret a oprit pentru control, pe strada Laţcu Vodă din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla o tânără din localitate în vârstă de 17 ani, fără permis de conducere. Prin urmare, va trebui să răspundă în faţa legii.
Comentarii