> Bucovina a câştigat meciul cu Ozana Târgu Neamţ, iar Şomuz a remizat cu Ceahlăul Piatra Neamţ
Bucovina Rădăuţi şi-a valorificat avantajul terenului propriu în etapa a XI-a a Seriei I a Ligii a III-a de fotbal. Într-o partidă disputată sâmbătă, 2 noiembrie, elevii antrenorilor Dorin Goian şi Daniel Bălan s-au impus cu 3-1 în faţa grupării Ozana Târgu Neamţ.
A fost 1-1 la pauză după golurile marcate de Netbai, din penalty, în minutul 26, nemţenii reuşind să egaleze după golul marcat după doar 3 minute de Ionuţ Fortună.
Superioritatea gazdelor a fost concretizată în partea secundă, când rădăuţenii s-au desprins pe tabela de marcaj graţie reuşitelor cu Ionuţ Plămadă şi Stoian, ultimul din 11 metri.
În urma acestui rezultat şi a remizei din partida Şomuz Fălticeni – Ceahlăul Piatra Neamţ, Bucovina Rădăuţi a egalat în clasament gruparea de sub Pietricica. Cele două se vor întâlni în meci direct, la Piatra Neamţ, vineri 8 noiembrie de la ora 14.
Aşa cum am menţionat anterior, Şomuz Fălticeni a scos un rezultat bun în runda a XI-a, când remizat acasă cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Dacă ne gândim doar la faptul că nemţenii au surclasat Foresta Suceava, atunci scorul înregistrat poate fi considerat cu adevărat bun.
Rezultate consemnate în etapa a XI-a:
CSM Bacău – CSM Paşcani 2-0
Oţelul Galaţi – Ştiinţa Miroslava 2-1
Huşana Huşi – Dunărea de Jos Galaţi 3-0
Şomuz Fălticeni – Ceahlăul Piatra Neamţ 0-0
Bucovina Rădăuţi – Ozana Tg.Neamţ 3-1
Sporting Lieşti – FC 2 Botoşani 2-2
KSE Târgu Secuiesc – CSM Focşani 2-0
Foresta Suceava – Aerostar Bacău 1-0
Comentarii