Cartea lui Octavian

Profesorul Octavian Ciobâcă face ce face şi ne mai pune în faţă o carte. Suntem siguri că atunci când ne acostează pe stradă ne mai invită la o lansare de carte de poezie. În restul timpului nu-l vedem, pentru că în restul timpului creează.

Manifestarea a fost deschisă de amfitrion care, cu faţa luminată de zâmbet, ne-a mulţumit foarte mult pentru că am venit la întâlnirea cu poezia, mai ales că vremea de afară, cu un soare arzător, ne îmbia şi la poezie. Uitându-se roată prin local, ne-a îndemnat să ne spunem părerea despre cartea scoasă recent de sub tipar, şi pe care unii o primiseră cu câteva zile înainte, spre a-şi spune părerea despre ea. În sală era amenajată şi o mică expoziţie, în care autorul etalase cu mândrie toate cărţile care-i apăruseră până la acea dată. Iar pe perete trona un afiş care anunţa evenimentul, la care s-a adăugat şi evocarea profesorilor Nicolai Maidaniuc din Siret şi Ion Prelipcean din Horodnic de Sus, care trecuseră la cele veşnice cu câteva zile înainte, la două zile unul de altul.

Octavian Ciobâcă, a deschis manifestarea cu poezia „Crucea – simbolul credinţei”, urmând cu poezia care ne aduce mesajul pentru Bucovina: „O Maică Bucovină,/ Fecioară cu credinţă/ Născută eşti creştină,/ Cu Tatăl de-o fiinţă.”

Apoi a prezentat ultima sa carte – „Visaţi, voi, oameni buni, visaţi!”, pornind de la prima copertă şi terminând cu coperta a patra. A precizat ce tematică au poeziile sale. S-a străduit să prezinte cititorilor cât mai multe probleme de viaţă, din care să înveţe oamenii ceva.

A arătat că l-au interesat toate localităţile care au avut tangenţă cu viaţa sau activitatea sa la catedră, aşa că a închinat cărţi localităţilor Arbore, Rădăuţi, Siret, Milişăuţi şi Dumbrăveni.

„Gheaţa a fost spartă” de maestrul Emil Ianuş, care a arătat de când îl cunoaşte şi l-a apreciat pentru întreaga sa activitatea pusă în slujba şcolii. Îl felicită pentru încă o care, care este o nouă victorie. Astfel, devine nemuritor. Mărturiseşte că de când au plecat dintre noi cei doi profesori, Prelipcean şi Maidaniuc, parcă s-a căscat în viaţa noastră un mare gol. Se-ntreabă dacă va fi umplut vreodată. Recită o baladă închinată lui Ion Prelipcean. Îi dedică lui Ciobîcă şi-o epigramă: „Iată, s-a ivit sub soare/ Un păstor, nu de mioare,/ Ci de cărţi şi de cuvinte/ Înţelept ca un părinte.” Momentul a fost deosebit.

Domnul Nicolae Grigorean, participant pentru prima dată la întâlnirile noastre, arată că a fost copleşit atunci când a aflat câte volume de poezii a scris domnul Octavian Ciobîcă. A publicat şi el câteva volume cu poezii. A oferit câteva aspecte din viaţa de elev, pentru că a fost elevul domnului Octavian Ciobîcă, iar doamna Viorica Cârdei i-a fost profesoară de limba română şi dirigintă.

Domnul Mihai Frunză a fost încântat de participarea la această întâlnire cu poezia. Arată că i-a făcut propunere domnului Ciobîcă să organizăm o asemenea întâlnire şi la Rădăuţi. Prin poeziile din această carte i-a adus aminte de mai multe personalităţi pe care le-a cunoscut personal, cu unii chiar a fost coleg de muncă.

Domnul Liviu Julei a arătat că n-a lipsit de la nicio lansare a cărţilor domnului Octavian Ciobîcă. De fiecare dată a citit cu plăcere cărţile care i-au fost date cu autograf. Apreciază faptul că la fiecare asemenea eveniment ne întâlnim cu cei care au mai fost, dar şi cu oameni noi.

Doamna Viorica Cârdei constată că a ajuns într-un anturaj plăcut. Aşteptăm mereu ca domnul Ciobîcă să ne facă surprize. Iată că astăzi mai are una. Îi aduce apoi un omagiu lui Ion Prelipcean, care pentru a tipări cărţi a muncit în Israel şi-n Anglia.

Domnul Gheorghe Dascăl a adresat aceleaşi mulţumiri pentru invitaţie şi felicitări pentru tipărirea unei noi cărţi. A arătat că toată viaţa lui, profesorul Ciobîcă a trecut-o prin trei site: a adevărului, a bunătăţii şi a folosinţei. A detaliat ceea ce-a afirmat. Apoi, pentru a mai înveseli atmosfera, cu binecunoscutul lui umor a recitat o parodie după „Greierele şi furnica”.

Aşa după cum o cunoaştem, doamna Paula-Tamara Ciobîcă, profesor de umanioare, s-a referit la cartea de faţă, vorbind şi de bine şi…mai puţin bine. A arătat că scrisul este o treabă de gust, nu de obligaţie. Nimeni nu va scrie din obligaţie. Nici pe el nu l-a silit nimeni să scrie. Trebuie să apelezi la sentimentele tale, pe care să le transmiţi cititorului în cea mai mare măsură, altfel poezia nu are rost. Poeziile se gândesc şi se scriu în tinereţe. Poezia lui este cam săracă în figuri de stil şi tocmai acestea dau farmecul poeziei.

Domnul profesor Silvestru Pânzaru arată că de la Siret a venit o delegaţie de cinci oameni. Îl consideră pe domnul Ciobîcă un adevărat rapsod popular. În cărţile sale prezintă multe personalităţi ale judeţului pe care, la rândul nostru, le-am cunoscut şi noi. Şi la Siret vom organiza nişte manifestări culturale pentru că se apropie, peste şapte ani, sărbătorirea a şapte veacuri de la înfiinţarea oraşului şi sunt necesare pregătiri ample şi de durată; îl vom comemora pe Teodor Ştefanelli, prietenul lui Mihai Eminescu.

La rândul meu, am arătat că particip cu plăcere la fiecare lansare de carte şi mă bucur că mai sunt oameni pasionaţi de lectură. Prezentarea de faţă a fost făcută mai mult în versuri, ceea ce este foarte important şi, totodată, interesant. M-a bucurat foarte mult şi faptul că autorul a găsit un moment pentru a-i evoca şi pe cei care, până ai ieri, erau în mijlocul nostru, cu atât mai mult cu cât au fost nişte profesori şi oameni deosebiţi. Am fost de acord cu cele spuse de doamna Paula şi aş mai adăuga ceva: cele 68 de pagini ale cărţii, cu un total de 16 poezii, sunt supraîncărcate cu 181 de fotografii. Iar dintre fotografii, unele sunt prezentate de două-trei ori, iar unele dintre ele nu au legătură cu poeziile la paginile cărora sunt prezentate. Mai sunt fotografii neînsoţite de explicaţii. Cartea este astfel transformată într-un adevărat album de fotografii.