Aproape 1800 de cazuri de viroză respiratorie şi pneumonie au fost raportate în judeţ în perioada 21-27 octombrie, numărul îmbolnăvirilor fiind în uşoară scădere faţă de intervalul precedent, când s-au raportat 2070 de astfel de cazuri.
Conform Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, în perioada menţionată s-au raportat 1511 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, cu 45 de internări, cele mai multe îmbolnăviri fiind înregistrate la grupa de vârstă 5-14 ani, cu 477 de cazuri, şi la grupa de vârstă 2-4 ani, cu 271 de cazuri.
În aceeaşi perioadă s-au mai raportat în judeţ 271 de cazuri de pneumonie, cu 49 de internări, cele mai afectate grupe de vârstă fiind 5-14 ani, cu 64 de cazuri, şi peste 65 de ani, cu 52 de cazuri.
De la debutul sezonului rece 2019-2020, în judeţ nu a fost raportat niciun caz de gripă diagnosticat clinic sau confirmat prin analize de laborator. (N.B.)
Comentarii