Kylie Jenner a solicitat un ordin de restricţie

Vedeta americană Kylie Jenner a solicitat un ordin de restricţie după ce a povestit că un bărbat a escaladat una dintre porţile proprietăţii sale şi a bătut „agresiv” la uşa din faţă, informează Press Association. Kylie Jenner, în vârstă de 22 de ani, a declarat că a fost afectată emoţional de acest incident petrecut marţi şi a început să se teamă pentru siguranţa sa.

Bărbatul a reuşit să ajungă până la casa lui Jenner din Calabasas, în apropiere Los Angeles, şi a bătut pur şi simplu la uşă.

Confruntat cu agenţii de pază de la reşedinţa vedetei, intrusul ar fi declarat că se afla acolo pentru a vorbi cu Jenner. Ulterior, bărbatul a fost escortat în afara proprietăţii. În documentele judecătoreşti, Jenner a precizat că nu are „nicio relaţie” cu bărbatul şi că nu s-a întâlnit şi nici nu a comunicat cu el. „Nu există absolut niciun motiv pentru ca acesta să mă contacteze sau să vină la mine acasă”, a adăugat ea.

Deşi nu este clar dacă fiica lui Kylie Jenner, Stormi, în vârstă de un an, era acasă la momentul incidentului, Jenner a precizat: „Am un copil mic şi mă tem şi pentru siguranţa sa”.

Vedetei i s-a acordat un ordin de restricţie temporară în virtutea căruia bărbatul acuzat trebuie să păstreze o distanţă de cel puţin 100 de metri de ea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: