Ed Sheeran, cea mai bogată vedetă britanică sub 30 de ani

Muzicianul Ed Sheeran aproape şi-a dublat averea în ultima perioadă şi a devenit în acest an cea mai înstărită vedetă tânără din Marea Britanie, relatează Press Association.

Interpretul melodiei „Shape Of You”, în vârstă de 28 de ani, conduce în clasamentul realizat anual de revista britanică de divertisment „Heat” cu cele mai bogate vedete cu vârsta de 30 de ani sau mai puţin din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Averea lui Sheeran a ajuns de la circa 94 de milioane de lire în 2017 la 170 de milioane de lire. În clasamentul de anul trecut, Ed Sheeran ocupa poziţia a doua, însă a depăşit-o pe Adele după ce aceasta a împlinit 31 de ani în luna mai.

Interpretul personajului principal din seria „Harry Potter”, Daniel Radcliffe, în vârstă de 30 de ani, se află pe locul al doilea, cu o avere estimată la 90 de milioane de lire, bani obţinuţi în special datorită rolului din franciza fantastică. Podiumul este completat de vedeta formaţiei One Direction, Harry Styles, în vârstă de 25 de ani, care are o avere estimată la 64 de milioane de lire. Mare parte din aceşti bani se datorează carierei solo, dar şi colaborării pe care Styles o are cu Gucci.

În clasamentul ce include personalităţi britanice din lumea muzicii, filmului, modei şi televiziunii colega de platou a lui Radcliffe în seria „Harry Potter”, Emma Watson, în vârstă de 29 de ani, ocupă locul al patrulea, cu 57 milioane de lire.

Cântăreţul Niall Horan (One Direction), în vârstă de 26 de ani, se află pe poziţia cinci din top, cu 54,8 milioane de lire.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: