Romsilva înfiinţează un fond de solidaritate destinat silvicultorilor şi familiilor acestora, care au dificultăţi financiare sau medicale

> Primii bani merg spre văduva pădurarului ucis în judeţul Maramureş, dar şi pentru construcţia unei biserici maramureşene din lemn, în memoria pădurarilor ce şi-au pierdut viaţa apărând pădurea

Ca urmare a evenimentelor tragice care au afectat în ultima perioadă corpul silvic, la propunerea directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, alături de partenerul său, Societatea „Progresul silvic”, va pune bazele unui fond financiar de solidaritate destinat silvicultorilor, anunţă RNP.

Potrivit sursei citate, în acest scop, la Banca Transilvania se va deschide un cont în care se vor putea depune sume de bani cu titlul „donaţie”.

Pentru bunul mers al lucrurilor, dar şi pentru păstrarea deplinei transparenţe pe care Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva s-a angajat s-o păstreze faţă de opinia publică, se va constitui un comitet de binefacere care va decide criteriile după care vor fi repartizate aceste resurse financiare.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va fi primul donator către Societatea „Progresul silvic”.

De asemenea, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Societatea „Progresul silvic” îşi iau angajamentul ferm că vor comunica, periodic, atât destinaţia banilor strânşi din donaţii, cât şi modul în care aceştia s-au folosit.

În urma discuţiilor avute la masa rotundă cu reprezentanţii celor doi parteneri iniţiatori s-a stabilit, de comun acord, ca primii bani să meargă către:

> familia pădurarului Pop Liviu, ucis la vârsta de 30 de ani, dată fiind situaţia financiară grea a soţiei rămasă văduvă la vârsta de 28 de ani şi cu trei copii minori în creştere;

> construirea unei biserici maramureşene din lemn, în semn de omagiu pentru pădurarii care şi-au pierdut viaţa apărând pădurea cu preţul vieţii;

> acordarea de ajutoare, în caz de urgenţă, către alţi silvicultori şi/sau familiile acestora care au dificultăţi financiare sau medicale.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva cheamă în demersul său social personalităţi româneşti, organizaţii neguvernamentale, precum şi orice persoană care doreşte să dea o mână de ajutor unor oameni aflaţi în impas într-un moment deosebit de greu al vieţii.

Reamintim că, de la începutul acestui an, s-au înregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva care asigură paza fondului forestier administrat, iar între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiuni asupra personalului Romsilva care asigura paza pădurilor, în numeroase cazuri fiind necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite. În ultima lună, pe fondul întăririi măsurilor de pază, doi pădurari au plătit cu viaţa pasiunea pentru pădure.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva funcţionează sub autoritatea Ministerului Apelor şi Pădurilor şi administrează 3,13 milioane de hectare de păduri proprietate publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor din România. „Instituţia are că scop gospodărirea durabilă şi unitară, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor de regim silvic, a fondului forestier proprietate publică a statului.”

Societatea „Progresul silvic” este o organizaţie neguvernamentală, apolitică a inginerilor silvici din silvicultura românească şi nu numai, fiind deschisă şi altor specialişti din alte domenii de activitate din ţară şi străinătate. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: