Prilej de închinare la Icoana cu părticica Sf. Iov de la Poceaev

Parohia Ortodoxă „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din municipiul Suceava, str. Zamca, nr. 39A (situată lângă Protopopiatul Suceava I, în vecinătatea Mănăstirii Armeneşti Zamca), vă invită luni, 28 octombrie a.c., să vă închinaţi Icoanei cu părticica Sf. Iov de la Poceaev, prilejuită de ziua prăznuirii sale şi să participaţi la sfintele slujbe după cum urmează: duminică – ora 17 – Slujba Privegherii; luni – ora 8, Acatistul Sf. Iov de la Poceaev, Ceasurile, ora 9 – Sf. Liturghie.

Amintim că icoana cu o părticică din moaştele Sf. Cuv. Iov de la Poceaev a fost dăruită bisericii noastre de Prea Sfinţitul Meletie, Episcopul de Hotin – Ucraina, cu binecuvântarea ÎPS Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi adusă la biserica noastră de Praznicul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, pe 28 iunie 2011, cu prilejul hramului Bisericii.

Preacuviosul Iov, egumenul Lavrei Poceaevului, s-a născut în Galiţia, în părţile Pocuţiei, din părinţii cucernici cunoscuţi sub numele de Jelezo (în jurul anului 1551) şi a primit numele de botez Ioan. Din pruncie, părinţii i-au dat o aleasă educaţie religioasă. De tânăr a ales calea vieţii monahale, fiind închinoviat la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Ugorniţki, unde, prin viaţa sa ascetică, prin evlavia sa, era căutat de o mulţime de credincioşi. În 1566, Biserica Ortodoxă din Ucraina era greu încercată de prozelitismul catolic. În aceste clipe de grea încercare, Sf. Iov a devenit un mare apărător al dreptei credinţe împotriva prozelitismului agresiv al catolicismului, iar prin cuvântul său, prin viaţa sa ascetică, a reuşit să-i readucă pe mulţi la dreapta credinţă şi la salvarea multor biserici de a fi distruse sau date la catolici.

Trecând apoi la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Dubno, iar mai apoi la Mănăstirea Poceaev, a revigorat din temelie viaţa monastică asemenea egumenului de mai târziu Paisie Velicicovschi de la Neamţ, iar acest lucru a făcut din Lavra Poceaevului o adevărată „cetate” şi oază a spiritualităţii slave.

A murit la vârsta de 100 de ani, nu înainte de a primi marea schimă monahală. Pentru viaţa sa aleasă închinată slujirii lui Dumnezeu, trupul său a rămas neputrezit până în zilele noastre, iar toţi care au înălţat rugăciuni fierbinţi cerându-i milă şi ajutor au aflat alinare şi tămăduire grabnică. Pelerini din întreaga lume ortodoxă merg cu multă evlavie pentru a-l cinsti pe Sf. Iov de la Poceaev.

 Darul oferit parohiei noastre de Biserica Ortodoxă Ucraineană, prin ÎPS Meletie, Arhiepiscopul Mitropoliei Bucovinei şi Cernăuţilor, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, vine în sprijinul celor care au mare evlavie faţă de acest mare sfânt şi nu au putinţa sau posibilităţi de a se deplasa la marea Lavră a Poceaevului din Ucraina. De aceea vă aşteptăm cu mare drag pentru a veni la parohia noastră, a vă închina Icoanei cu o părticică din moaştele Sf. Iov de la Poceaev şi a-l cinsti cum se cuvine pe acest mare sfânt al Ucrainei.

Pe lângă ziua lui de prăznuire, parohia noastră săvârşeşte Slujba acatistului Sf. Iov în fiecare miercuri, de la ora 17.

Pr. MIHAI MAGHIAR

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI