25 octombrie – Ziua Armatei Române

> Un simpozion organizat de Filiala Suceava a ANCMRR este organizat, azi, la Suceava

 Sărbătorind Ziua Armatei Române, doresc să readuc în atenţie unele momente referitoare la sistemul de apărare, ale cărui începuturi de alcătuire se remarcă încă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, având menirea „să ne asigure înăuntru ordinea şi în afară independenţa”.

La baza sistemului de apărare a României a fost aşezat principiul „naţiunii armate”, al pregătirii întregii forţe valide a ţării.

Armata Română, de la primele momente ale existenţei sale, a avut două componente de bază: cea „activă” şi cea de „rezervă”.

În cele ce urmează mă voi referi în principal la unele aspecte ale evoluţiei segmentului socio-profesional ce-l reprezintă rezervistul militar – concret, cadru militar în rezervă şi în retragere, ca element de bază a componentei de rezervă a Armatei Române, în evoluţia sa istorică.

Organizarea puterii armate în România, inclusiv procesul de configurare în plan legislativ al corpului cadrelor militare în rezervă şi în retragere, îşi are începuturile în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, având la bază legile specifice din 1864 şi 1866.

Cu plusurile şi minusurile societăţii din care provenea, Armata Română a fost şi este una din instituţiile de temelie ale statului român. Armata Română, fiind un pilon de bază al statului, a fost prezentă, aducându-şi contribuţia, până la sacrificiul suprem, în toate momentele dezvoltării şi modernizării statului român, inclusiv la instaurarea statului de drept şi a democraţiei în România, în urma evenimentelor din decembrie 1989.

După câteva luni de la Revoluţia din Decembrie 1989, respectiv la 31 mai 1990, a fost reluată, după o întrerupere abuzivă de 42 ani, tradiţia asocierii cadrelor militare în rezervă şi în retragere în structura asociativă care astăzi poartă denumirea Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ANCMRR) „Alexandru Ioan Cuza”.

Cei peste 36.000 de membri aparţinând celor 47 de filiale judeţene şi de sector, celor cinci structuri afiliate şi celor 63 subfiliale, dau identitate acestei structuri asociative, utilă public şi istoric, ai căror reprezentanţi de seamă sunt cei care, ca militari activi, timp de mai multe decenii, s-au distins la comandă în statele majore şi structurile tehnice de mentenanţă şi logistice ale unor structuri militare la nivel tactic, operativ şi strategic, reprezentând, cu onoare şi mândrie românească, Armata şi Ţara în relaţii internaţionale, care au participat fără crâcnire şi în condiţii deosebite pe şantierele ţării, în agricultură, în Revoluţia din Decembrie 1989, iar în ultimul timp şi în teatrele de operaţii militare din cadrul NATO.

În deceniile sale de existenţă, concomitent cu transformările petrecute, în Armata care s-a consolidat ca o „armată modernă, suplă, cu experienţă operaţională adaptată standardelor şi exigenţelor NATO”, a evoluat şi ANCMRR, afirmându-se constant ca o structură asociativă viabilă, purtătoare a unei îndelungate legitimităţi istorice şi juridice, revendicându-se statuar ca fiind continuatoarea structurii denumite Societatea Ofiţerilor în Rezervă şi în Retragere Proveniţi din Activitate (SORPA), atestată juridic în 1925.

La sărbătoarea Zilei Armatei, ANCMRR, ca element de bază al Rezervei Armatei Române, în acest context de evaluare, suntem onoraţi să etalăm şi recunoaşterea şi relaţionarea ANCMRR la nivel central şi local cu structuri similare din ţările NATO şi vecine României, anume cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia, Germania, Italia, Republica Moldova. În prezent iniţiază contacte la nivel central cu Polonia, Turcia şi Germania.

ANCMRR, în aceste relaţii, urmăreşte cu prioritate promovarea intereselor politice externe ale Statului Român precum şi a imaginii Armatei Române.

Reamintesc că ANCMRR este ancorată în realitatea cotidiană, urmărind evoluţia societăţii româneşti post-decembriste şi mai ales impactul asupra calităţii vieţii tuturor pensionarilor militari şi familiilor acestora.

În context putem afirma că starea de nelinişte şi îngrijorare generată de măsurile preconizate a fi implementate în noua lege a pensiilor şi care afectează siguranţa pensiilor militare de stat a determinat prioritizarea activităţii şi iniţiativelor procedurale ale ANCMRR adresate Guvernului, Parlamentului şi Preşedinţiei.

Suntem convinşi că soluţia pentru rezolvarea problemelor o constituie o relaţionare corectă cu cei care te pot înţelege şi ajuta, utilizând calea legală a dialogului civilizat, a sustenabilităţii şi a motivaţiilor concrete şi justificate juridic şi constituţional.

Avem o motivare temeinică să susţinem că, deşi suntem un ONG apartinic, totuşi nimeni şi nimic nu trebuie să ne împiedice să menţinem şi să dezvoltăm relaţii de colaborare cu toate partidele politice, instituţiile centrale şi locale ale statului, cu toţi politicienii şi demnitarii care ne împărtăşesc idealurile şi obiectivele asumate prin statut, ne sprijină în demersurile promovate şi care ne dau garanţia că ne vom îndeplini obligaţiile asumate spre a fi totodată gata la datorie când „goarna va suna şi ţara o va cere”.

Adresăm sincere felicitări cadrelor militare în rezervă şi în retragere, pensionari militari, tuturor militarilor activi, dorindu-le multă sănătate şi împliniri.

La mulţi ani Armatei Române!

Fie ca Bunul Dumnezeu să ne ocrotească cu graţia-i divină! (General de Brigadă (r.) COJOCARU ZAHARIE, preşedintele Filialei Suceava „Petru Muşat” al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: