Îngrijorare şi revoltă:

Oare câţi silvicultori trebuie să-şi mai piardă viaţa?!…

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, prin liderul său, Silviu Geană, s-a adresat preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, exprimându-şi „îngrijorarea şi revolta” cu privire la intensificarea acţiunilor de agresiune fizică „de o violenţă fără precedent” îndreptate în ultima perioadă împotriva personalului silvic care îşi face datoria apărând pădurea de hoţii de lemn.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui României, Federaţia reaminteşte că, în data de 16 octombrie 2019, într-o pădure situată în zona localităţii Rogoz din judeţul Maramureş, pădurarul Pop Liviu Pavel din cadrul Ocolului Silvic Strâmbu Băiuţ, în vârstă de doar 30 ani, tată a trei copii minori, „a fost ucis cu bestialitate, fiind împuşcat cu arma de serviciu de o grupare de hoţi de lemn, iar trupul acestuia a fost strivit de atelajul încărcat cu lemn al hoţilor”. Se adaugă că în urmă cu doar o lună au avut loc alte două evenimente tragice, în urma cărora un silvicultor, pădurarul Gorcioaia Răducu, din cadrul Ocolului Silvic Paşcani, Direcţia Silvică Iaşi, şi-a pierdut viaţa în timpul exercitării activităţii de pază a pădurii, fiind ucis cu lovituri de topor de un grup de infractori surprinşi în timp ce tăiau ilegal şi sustrăgeau material lemnos, iar un alt silvicultor, maistrul de vânătoare Bostan Mihai, din cadrul Ocolului Silvic Borca, Direcţia Silvică Neamţ, a fost bătut de un grup de infractori care i-au sustras arma de serviciu, cu care au încercat să-l omoare. Nu în ultimul rând, se arată că în anul 2018 au avut loc 30 de agresiuni asupra personalului silvic din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, cu precizarea: cazurile cele mai grave s-au înregistrat în luna octombrie 2018 în judeţul Ilfov – pădurar Manea Vasile şi în judeţul Vaslui – pădurar Artene Radu, autorii acestor agresiuni nefiind pedepsiţi nici până în prezent. În anul 2017 au avut loc 40 de agresiuni îndreptate asupra personalului silvic din cadrul Romsilva, cel mai grav caz fiind înregistrat în judeţul Arad: paznicul de vânătoare Jiva Viorel a fost împuşcat cu sălbăticie de un grup de infractori surprinşi la braconaj.

Deşi făptuitorul a fost identificat şi condamnat în primăvara anul 2019 la 8 ani detenţie cu executare, în ziua pronunţării sentinţei acesta a dispărut de la domiciliu, nefiind prins nici până în ziua de astăzi. În acest timp, silvicultorul Jiva Viorel, împreună cu familia lui, trăieşte într-o permanentă teroare, având nevoie de protecţie din partea instituţiilor specializate ale statului.

În afara acestor cazuri, se arată în document, în ultimii ani au fost omorâţi de hoţii de lemn alţi patru pădurari (Oul Ieronim – Direcţia Silvică Bistriţa, Boboc Dănel – Direcţia Silvică Gorj, Chiriţă Victor – Direcţia Silvică Dolj, Dogaru Gheorghe – ICAS Braşov), iar peste 650 de silvicultori au fost agresaţi, bătuţi, ameninţaţi cu moartea, atacaţi cu topoare, cuţite şi chiar împuşcaţi de infractorii surprinşi în timp de tăiau şi sustrăgeau material lemnos sau de braconieri.

„Am atras atenţia în nenumărate rânduri că silvicultorul face paza pădurilor, de multe ori fără a fi dotat cu uniformă de serviciu şi echipament de protecţie, fără un minim de dotare cu mijloace de apărare şi fără o pregătire în acest sens, de cele mai multe ori fără armament sau cu armament de serviciu ineficient, fără mijloace de transport şi de comunicaţie, fiind adesea doar sub protecţia divină!

Intensificarea atacurilor asupra personalului silvic este rezultatul unei campanii de denigrare susţinută de anumiţi factori politici şi unele grupuri de interese, cu scopul de a diminua autoritatea silvicultorilor în îndeplinirea atribuţiilor de pază a pădurii şi discreditarea acestora prin prezentarea deformată a realităţii din sectorul silvic.

Oare câţi silvicultori trebuie să-şi mai piardă viaţa pentru ca societatea, politicienii şi guvernanţii acestei ţări să aprecieze munca şi eforturile pe care personalul silvic le face în vederea menţinerii acestor păduri?” se întreabă Silviu Geană.

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Silva” solicită intervenţia şi sprijinul preşedintelui României pentru identificarea, anchetarea şi pedepsirea ucigaşilor pădurarului Pop Liviu Pavel de la Maramureş şi ai pădurarului Gorcioaia Răducu de la Iaşi, pentru anchetarea şi pedepsirea agresorilor pădurarului Manea Vasile din judeţul Ilfov şi ai pădurarului Artene Radu din judeţul Vaslui, precum şi pentru prinderea agresorului paznicului de vânătoare Jiva Viorel din judeţul Arad.

Totodată, solicită intervenţia şi sprijinul preşedintelui României pentru convocarea unei şedinţe extraordinare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în cadrul căreia să fie analizate „problemele fără precedent cu care se confruntă personalul silvic în activitatea de pază a pădurilor şi să fie adoptate măsuri urgente de sprijinire a silvicultorilor în activitatea de pază de către instituţiile specializate ale statului (Poliţie, Jandarmerie)”. (L.D.C.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: