Mihai Şora şi lecţiile trecutului

A fost o vreme când în spaţiul public românesc problemele trecutului unor personalităţi cultural-politice şi-au găsit cumva rezolvarea, modelul fiind cel francez în care reevaluarea unor mari scriitori şi filosofi ai stângii precum André Gide, Luis Aragon, Jean Paul Sarte, Simonne de Beauvoir, Henri Barbusse, André Bréton, André Malraux… s-a făcut despărţind apele: compromisurile cu stalinismul, cu socialismul şi comunismul, cu organizaţiile politice extremiste a rămas ca o rană a trecutului, iar valoarea scrierilor, a conţinutului ideatic a primat.

Nu chiar la fel s-a procedat şi la noi, unde compromisurile erau cu dreapta, cu regalitatea, cu regimul burghez: Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Ion Pillat… au început să fie studiaţi la şcoală alături de Mihai Beniuc, Geo Bogza, Eugen Jebeleanu, Zaharia Stancu, Eugen Barbu, Valeriu Emil Galan, Nicolae Ţic, Nicolae Labiş, Dan Deşliu, Victor Tulbure, Marcel Breslaşu, Marin Preda…, unii mai devreme, alţii mai târziu. Situaţii tulburi au fost şi în cazul altora precum George Călinescu, Mihail Sadoveanu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu… Unele corecturi s-au făcut şi după 1989, introducându-se în manuale personalităţi marcante ale istoriei antebelice. Din păcate, mulţimi de poeţi, scriitori, filosofi, teologi… deveniseră martiri ai unei ideologii inumane.

Pe acest fond, a izbucnit scandalul Mihai Şora, filosof cu operă, fost ministru al Educaţiei, în urma unui clip publicitar în care mărturisea: „Aveam 30 ani când viaţa s-a oprit. Când s-a lăsat cortina şi ziduri au început să fie înălţate. Aveam 30 ani când ne-au condamnat pe toţi la frică. Iar pe copiii noştri la foame şi la frig. Ne-au condamnat la întuneric, o beznă din care mulţi au încercat să scape, însă puţini au reuşit. Aveam 30 ani când ne-am pierdut ce aveam mai aproape de suflet: libertatea. Permiteţi-mi să o sărbătoresc acum, la 30 ani de când mi-am recâştigat-o, lucru pe care eu îl fac de atunci în fiecare zi. La mulţi ani, dragii mei!”. În fond, o pledoarie pentru libertate în opinia unui cetăţean al României.

Atacurile imunde au pornit, neaşteptat, nu de la luptătorii anticomunişti rămaşi pe baricadele spaţiului public, ci tocmai de la foştii activişti-securişti şi urmaşii lor care s-au strecurat cum-necum în fruntea unor autorităţi publice şi servicii mediatice, televiziuni, presă, internet, iar acuzaţiile demolatoare se refereau la perioada când filosoful s-a întors din Franţa şi şi-a găsit de lucru ca traducător la Ministerul de Externe al Anei Pauker, iar apoi la „Editura de Stat pentru Literatură şi Artă“ (vezi Biblioteca Pentru Toţi), fiind pus alături de înfocata stalinistă. Cam aşa: după ce ai nenorocit generaţii, trimiţându-le la moarte în puşcării, la canal, tocmai tu vii acum să ne vorbeşti despre libertate? Nu ni s-au prezentat minime dovezi.

Nu cunosc istoria domnului Mihai Şora cu de-amănuntul, nici opera Domniei Sale (să-mi fie ruşine!), fiind filolog ca formaţie, dar bătălia sa cu servituţile vârstei la 102 ani şi cu atentatorii la democraţie şi libertăţile publice m-au impresionat. M-aş fi aşteptat ca eforturile sale supraomeneşti de a fi prezent zi de zi „La Girafă“ cot la cot cu protestatarii să-i fie unanim apreciate.

Necazul D-lui Şora nu este trecutul, ci prezentul: şi-a propus să fie mereu în fruntea luptei pentru Europa, dreptate, democraţie şi libertate, să fie o pildă de dăruire pentru semeni şi nu ştiu dacă a lipsit de la vreunul din protestele împotriva abuzurilor actualei puteri de guvernământ, indiferent de vreme. Dar, ca la comandă(?), au sărit toţi de pe unde fuseseră „angajaţi“ să beştelească de pe baricadele opiniei publice un cetăţean iubit şi respectat de milioane de alţi cetăţeni. Nu-mi dau seama în numele cărei raţiuni.

Nu mă preocupă aici să aflu nici câţi dintre criticii săi înverşunaţi erau lupi moralişti, ci faptul că opinia mea e alta, sigur coincidentă cu a mai multora: Dl Mihai Şora a avut un comportament demn şi onorabil, dând dovadă de patriotism şi empatie, iar numele său va rămâne de-a pururi în istoria revoltelor împotriva abuzurilor acestor ani. Acuzatorii vor rămâne în partea cealaltă. Privind înapoi, nu mi-l pot imagina cum ar fi trimis oameni la puşcărie meditând la Kant ori la filosofii antici. Şi apoi, jertfa sa din ultimii ani i-a răscumpărat orice vină, dacă ar fi avut-o. Minime iudica! (Să nu judecăm cu asprime!)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: