Istoria nedemnă a eşuării unui guvern

Nu va fi vorba de politică, ci de demnitate, adevăr şi jurnalişti, formatori de opinie, patroni media, moderatori… sforari şi mincinoşi. Va fi vorba de personaje mediatice clientelare gata să-şi vândă condeiul pentru te miri ce avantaj oferit cu mărinimie de Putere ori de mahări cu bani amestecaţi în jocuri politice. Nu e vorba de politicieni care şi-au jucat şi îşi joacă mai departe rolul fără demnitate şi onoare, au făcut-o mereu, la fel cum nu va fi vorba de jurnalişti-activişti aflaţi pe faţă în solda unor partide, ci de reprezentanţi ai mass-media care se declară imparţiali şi independenţi tocmai pentru a putea minţi şi manipula cu mai multă credibilitate şi deci cu eficienţă. O fac de 30 de ani. Tocmai lor li se poate atribui fără tăgadă eşecul guvernării social-democrate.

Imediat după alegerile din 2016, aceştia ne-au minţit că guvernele de stânga vin la putere bine pregătite să conducă România pe drumul reformelor şi al bunăstării în baza unui program plin de promisiuni înălţătoare şi cu echipe de dregători numai unul şi unul, aleşi pe sprânceană de liderul suprem, în fapt o sumă de gogoşi electorale la îndemâna unei găşti de incompetenţi şi iresponsabili. Susţinuţi cu atâta aplomb, miniştrii în frunte cu şefii guvernelor au făcut greşeli impardonabile faţă de cetăţeni, slujind cu abnegaţie nu viitorul României, ci soarta voievodului de Teleorman şi a lor, fără să-i (şi să-l) tragă nimeni de mânecă. Practic, ne-au vândut pielea ursului din pădure. Cu o Opoziţie slabă, răzleţită şi demobilizată, continuu lovită de pasiuni şi scandaluri interne, majoritatea de guvernământ a considerat că votul îi dă dreptul să facă ce vor muşchii ei, „fiindcă poate“. Şi a făcut…

Din acest punct a început degringolada: strada a ţinut-o tot într-o revoltă, iar abuzurile au fost sancţionate de populaţie alături de organismele europene. Aşa că împricinaţii şi jurnaliştii mancurtizaţi au dat vina pe stradă, pe UE, pe Soros şi statul paralel. Au revenit la discursul ultrapopulist şi chiar naţionalist, cu românii în sus şi românii în jos, vituperând împotriva UE şi a tuturor celor ce le condamnau excesele. Majoritarii şi-au trântit ei înşişi două guverne pe motiv de neascultare faţă de voievod, făcându-se de râs şi de ocară în faţa suratelor din UE şi nu numai. Fiindcă acolo democraţia, inclusiv aceea internă de partid, funcţionează.

Pe acest fond de contradicţii, a venit 10 august 2018, când li s-a ordonat organelor de forţă, poliţie, jandarmerie, să dea o lecţie (a se citi bătaie) dură străzii şi diasporei pentru ca de aici încolo să nu-i mai încurce pe Dragnea şi PSD în drumul lor spre dictatură, adică spre iliberalism şi regim de mână forte, căci visul puterii absolute prinsese aripi, încurajat de o bună parte a presei. Se părea că trebuie să o luăm de la capăt din decembrie 1989. Ani pierduţi pentru România. Cât să ne fi costat deriva de la democraţie, terfelirea imaginii României şi îndepărtarea de UE?

În consecinţă, bazinul electoral al PSD a început să se risipească, nu numai din pricina abuzurilor de putere, a greşelilor de guvernare, ci şi a plecării masive în căutare de lucru peste graniţă. Aşa se face că realitatea electorală s-a schimbat în ultimii 3 ani, cifrele ultimelor alegeri arătând că majoritatea de guvernământ se volatilizase pe drum, fără ca „independenţii“ din mass-media să dea semne de conştiinţă publică şi să critice demersurile păguboase ale găştii din fruntea ţării pentru a-i întoarce de pe calea eşecului.

Iar eşecul a venit: de data asta Opoziţia, nu Dragnea, a reuşit prin moţiune de cenzură să trimită guvernul în şomaj, chiar dacă era condus de urmaşii măreţului voievod de Teleorman.

Te-ai fi aşteptat ca „independenţii“ din presă să-şi recunoască eroarea ticăloasă, minciuna şi manipulările din aceşti ani, dar ţi-ai găsit. Au lansat cu echipele lor de zgomote ideea că, dărâmându-li-se guvernul, urmează catastrofa: tăieri de salarii şi pensii (ştiu ei ce ştim şi noi cum stă ministrul de finanţe pe o hazna goală), aruncarea în şomaj a sutelor de mii de angajaţi…, încât te întrebi dacă nu cumva eşecurile ultimelor trei decenii li se datorează.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: