Cătălin Nechifor îl acuză pe Ioan Stan că a făcut blat cu preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur

Preşedintele organizaţiei sucevene a Pro România, deputatul Cătălin Nechifor, l-a acuzat, vineri, în conferinţă de presă, pe liderul PSD, senatorul Ioan Stan, că a făcut blat cu preşedintele CJ Suceava şi al PNL, Gheorghe Flutur.

„E limpede că aproape trei ani de zile între PSD şi PNL la Suceava a fost o frăţie aproape perfectă. Ea s-a stricat acum pentru că sunt alte interese, vin alegeri importante, cele locale, că cele prezidenţiale nu prea interesează şi asistăm în perioada asta la o schimbare a modului în care se face politică şi poate că lucrul acesta este şi bun”, a spus Nechifor.

El a explicat că în ultimii trei ani nici Ioan Stan şi nici Gheorghe Flutur nu au spus despre celălalt ceva şi că, deşi se „duelau” în comunicate politice sau în fel de fel de întâlniri şi se criticau la nivel de partid privind performanţa sau neperformanţa politică, nu au ajuns să aibă un dialog direct.

„Eu cred că pe domnul Flutur l-am auzit o singură dată pomenind de domnul Stan, atunci când lansase ideea de zbor direct Suceava-Stanbul”, a declarat deputatul Pro România.

El a adăugat că se aşteaptă ca lucrurile să evolueze în perioada următoare şi ca aceştia să vină în faţa oamenilor şi să spună ce au făcut concret şi cu ce pot să se laude, pentru că o campanie electorală în care să critice că nu a fost bun PSD sau nu a fost bun PNL nu este relevantă. „Discutăm în primul rând despre oameni, discutăm despre lideri, despre cei care au condus într-un fel sau altul partidele politice la acest nivel. PSD foarte jos, PNL mai sus”, a declarat Cătălin Nechifor.

El a subliniat că a fost preşedinte al PSD Suceava, organizaţie pe care a predat-o în 2016 senatorului Ioan Stan cu o zestre de 63 de primari şi cu un scor electoral de 40 la sută.

„Acum, dacă numărăm pe primari, poate că nu mai sunt 63 în PSD. Ştim cu toţii că o parte sunt deja la PNL, o parte sunt foarte supăraţi pentru că a apărut luni acea Hotărâre de Guvern cu rectificarea bugetară. S-au împărţit bănuţii ţării la un număr destul de mic de primari”, a declarat deputatul Pro România.

El a spus că s-a îngrozit când a văzut această distribuire de fonduri şi că sumele alocate judeţului Suceava au fost mai reduse decât pentru judeţe mai mici şi ca populaţie, şi ca număr de localităţi, arătând că Prahova, Olt, Neamţ, Dolj, au primit sume semnificativ mai mari.

„La Suceava, nu numai că au fost puţini bănuţii, dar şi repartizarea lor a fost ciudată”, a spus Nechifor, care a arătat că primarii sunt nemulţumiţi şi pentru că li s-a promis că rectificarea va ţine cont de nevoi şi de culoarea politică la CEx-ul PSD de la Fălticeni, unde a fost prezentă Viorica Dăncilă, dar că au fost păcăliţi.

Liderul Pro România a mai arătat că un număr de 37 de localităţi sucevene cu primari PSD nu au primit niciun leu, ceea ce e greu de explicat pentru că toţi primarii au transmis adrese către Ministerul de Finanţe în care explicau necesarul de fonduri.

Potrivit lui Nechifor este greu de explicat de ce municipiul Suceava primeşte 17 milioane de lei, iar Bălăceana, de exemplu, primeşte zero lei, deşi nevoile de finanţare sunt foarte mari peste tot.

El consideră că era mai bine ca actualul guvern să nu fi repartizat nicio sumă de bani şi să fi lăsat ca noul guvern ce va fi instalat să facă această alocare de fonduri în baza unei formule care să aibă la bază criterii transparente.

Nechifor a arătat că sunt 27 de primari PNL care au primit circa 33 de milioane de lei, iar 26 de primari PSD au primit abia 21 de milioane de lei.

„Disproporţia asta făcută de Guvernul PSD este de necalificat”, a spus deputatul Pro România.

El a arătat că atunci când a fost lider de partid şi preşedinte de Consiliu Judeţean nu a fost în situaţia de a favoriza pe cineva şi că a mers corect, transparent cu scopul de a ajuta şi pe unii şi pe alţii.

Nechifor a subliniat că chiar dacă nu a văzut primari fericiţi, nu i-a pus cap în cap, nu i-a pus în situaţia în care să se uite pieziş unii la alţii şi să aibă multe întrebări fără răspuns.

Mai mult, deputatul Pro România a arătat că preşedintele PSD Suceava, Ioan Stan, va anunţa că miercuri va veni în campanie electorală la Suceava candidatul PSD, Viorica Dăncilă, despre care a spus că speră că ştie că vine la „trădătorul Stan” care a semnat pe lista puciştilor lui Liviu Dragnea, care l-a pus „mare şef la PSD Suceava”.

„Vine la domnul Stan care în 2016 a trădat interesele partidului atunci când la locale a făcut blat cu Flutur şi când şi-a dorit de fapt pentru el preşedinţia partidului, dând la pachet, lui Flutur, preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, astfel că primarii PSD au mers la uşi străine la Consiliul Judeţean”, a spus Nechifor.

El a mai declarat că Ioan Stan va fi unul dintre cei care „o va executa” pe Viorica Dăncilă în 11 noiembrie, a doua zi după primul tur al alegerilor prezidenţiale, subliniind că la PSD liderii nu au o viaţă foarte lungă în funcţie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: