Se cunosc vinovaţii

România se află astăzi într-o situaţie fără precedent, în care nu se poate organiza examenul de rezidenţiat, din cauza blocajului venit din partea preşedintelui Klaus Iohannis în a numi un ministru al Educaţiei.

Lipsa unui ministru al Educaţiei a făcut posibilă amânarea examenului de rezidenţiat, de pe data de 17 noiembrie pe data de 8 decembrie 2019, în condiţiile în care era necesară semnarea mai multor ordine de ministru în acest sens.

Fără a avea votul de încredere în Parlament, Ludovic Orban a anunţat deja că nu i se pare important examenul de rezidenţiat şi ia în vedere ca pe viitor să fie eliminat. Dumnealui consideră că studenţii de la medicină sunt deja formaţi din timpul facultăţii pentru a deveni medici, iar examenul este unul inutil.

Pe lângă toate acestea, contrar celor spuse de către el, Ludovic Orban aduce critici propagandiste la adresa actualului Ministru al Sănătăţii, doamna Sorina Pintea, pentru că nu a organizat la timp examenul de rezidenţiat. Toate aceste reproşuri sunt doar pentru a câştiga capital electoral, pe baza unor afirmaţii demagogice, aşa cum au ştiut să o facă întotdeauna, au criticat şi au divizat populaţia României în scopul obţinerii de putere.

Deja observăm incompetenţa de care dă dovadă viitorul guvern condus de PNL, deoarece Ludovic Orban, prim-ministru desemnat, nu îşi aduce aminte de faptul că însuşi candidatul lor la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a fost cel care a blocat examenul de rezidenţiat. Mai mult decât atât, persoana în cauză nu cunoaşte legislaţia din domeniul sănătăţii şi care sunt procedurile de stabilire a numărului de locuri scoase la concurs pentru examenul de rezidenţiat.

PSD a guvernat pentru români şi pentru România, astfel încât ţara noastră să aibă un sistem de sănătate performant şi medici bine pregătiţi, la fel ca în celelalte state membre UE. (Dr. MARICELA COBUZ, Deputat PSD Suceava)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: