Retrospectiva săptămânii

Leul aşteaptă formarea noului guvern

La o săptămână după cădere guvernului Dăncilă au început să apară primele semne de îngrijorare din partea pieţei, iar euro priveşte din nou spre 4,76 lei.

Cursul monedei unice a urcat de la 4,7524 la 4,7556 lei, maxim atins vineri, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,751 şi 4,76 lei, cu închiderea la 4,757 lei.

În cazul în care Ludovic Orban, premierul desemnat, nu va reuşi să obţină votul de încredere al Parlamentului este posibil ca piaţa să îşi piardă răbdarea şi să revedem euro revenind peste pragul de 4,76 lei.

De altfel, în ciuda creşterii economice, viitorul guvern se va confrunta cu înrăutăţirea bugetului, în special a deficitului de cont curent.

Raportul FMI din octombrie asupra economiei mondiale (World Economic Outlook), estimează o creştere economică a României în acest an de 4% şi o inflaţie de 4,2%, dar cu un deficit de cont curent prognozat la 5,5% din PIB. Recomandarea făcută este de a stimula investiţiile publice prin redirecţionarea cheltuielilor făcute cu salariile şi pensiile, dar şi o absorbţie mai eficientă a fondurilor UE.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,3164 lei la 4,2719 lei, vineri acesta fiind stabilit la 4,2732 lei.

Moneda elveţiană a fluctuat pe pieţele internaţionale în culoarul 1,097 – 1,106 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,3279 la 4,3002 lei, pentru ca la sfârşitul perioadei să urce la 4,3243 lei.

După scăderea de joi la 203,9407 lei, minimul ultimelor două luni, preţul gramului de aur stabilit de BNR a urcat la 204,4044 lei. Pe pieţele specializate uncia de aur a urcat de la 1.485 la 1.493 dolari, în condiţiile în care începând cu data de 11 octombrie preţurile s-au menţinut sub pragul de 1.500 dolari, fără a da însă semne că ar scădea spre suportul de la 1.450 dolari.

Nivelul lichidităţii în lei din piaţa interbancară se menţine la cote ridicate. De aceea, BNR a efectuat la începutul săptămânii o nouă operaţiune de tip repo prin care a atras de la băncile comerciale depozite în valoare de aproape 7,2 miliarde lei, la o dobândă de 2,5%, egală cu cea de politică monetară.

Indicii ROBOR au continuat să scadă, cel la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, terminând perioada la 3,03%, minim care nu a mai fost atins din ianuarie, iar cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât la 3,09%, minimul ultimelor aproape patru luni

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătite la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a coborât vineri de la 3,17 la 3,16%, iar cel la 12 luni de la 3,22 la 3,21%.

Perechea euro/dolar a avut o evoluţie ascendentă, ea urcând de la 1,0991 la 1,1173 dolari, bursele americane închizându-se vineri la 1,1171 dolari.

Deprecierea dolarului vine în condiţiile în care s-au înmulţit presiunile pe Rezerva Federală să coboare dobânda sa de politică monetară. Administraţia Trump solicită vehement o scădere la 0%, în timp ce pieţele prognozează o nouă tăiere de 0,25 puncte de bază. În acest moment dobânda cheie se situează la 1,75 – 2%.

Bitcoin s-a menţinut pe platformele specializate sub pragul de 10.000 dolari, cotaţiile fluctuând în culoarul 7.900-8.500 dolari.

Analiza cuprinde perioada 14-18 octombrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: