Poveste de dragoste la „Casa Poveste”

Dacă le treci pragul trebuie să ştii dinainte dacă eşti în locul potrivit minţii şi sufletului tău. Trebuie să fi sigur că vrei să te afli acolo şi că eşti pregătit să primeşti înţelesul poveştii pe care o deapănă, de câţiva ani, soţii Doina şi Ciprian Savin, în locurile fermecate de la poalele Rarăului. Ar trebui să fii prieten cu istoria ţării şi cu adevărurile ei şi să-ţi placă să le redescoperi nestrâmbate de zecile de ani de adaptări comuniste. Şi poate ar mai trebui să fi avut cândva bunici sau străbunici gospodari care aveau în spate, cu mult înainte de a te fi născut tu,  încărcătura  trainică a unor familii de  oameni demni, cu carte şi cu toate cele trebuincioase traiului şi care se trag cel puţin din vremea când România era respectabilă şi recunoscută ca una dintre ţările cele mai bogate ale Europei.

Iar dacă n-ai avut aceste repere în neamul tău, ca să simţi adevărurile  Bucovinei de zi cu zi povestite cu dovezi autentice de soţii Savin, trebuie doar să fii deschis la minte şi la suflet  şi, cuviincios, să te laşi purtat de ele. Aşa, vei pleca de la Pensiunea-Muzeu „Casa Poveste” din Câmpulung Moldovenesc, mai bogat în gânduri şi simţiri, mai liniştit şi împăcat cu tine însuţi şi cu vremurile în care trăieşti, poate bucuros că te-ai dumirit de nişte lucruri simple, dar cu atât mai frumoase.

Cu siguranţă însă, vei pleca recunoscător că undeva, cineva reconstituie şi apără dedicat istoria cotidiană a unei părţi din Bucovina cea  bogată,  mândră, normală, şi  ţi-o oferă cu drag şi ţie.

„Hai să spunem odată adevărul: noi românii n-am fost un popor sărac !” 

„Noi încercăm la «Casa Poveste», cu puterile noastre, să facem o reparaţie istorică” mi-a spus la un moment dat  proprietarul Pensiunii-Muzeu Ciprian Savin. El a fost cel care mi-a fost ghid prin ansamblul turistic întins  pe mai bine de două hectare. Până la mine veniseră acolo, buluc, televiziuni şi ziare naţionale care, fiecare în viziune proprie, a redat ce şi cât a crezut din înţelesul acelei pensiuni speciale,  amplasate pe partea nordică a muntelui Rarău.

Am aflat că acum şase ani, acolo, pe valea pârâului Şandru, într-un loc în care stăpână absolută este liniştea, familia Savin a introdus în circuitul turistic o pensiunea ce cuprindea trei, apoi  patru case vechi bătrâneşti, din lemn, care să arate prezentului  viaţa de zi cu zi a localnicilor din Bucovina interbelică, cea de secol 19 şi început de secol 20. Cei doi au mai achiziţionat apoi o casă, şi dacă vor fi sănătoşi, vor mai strămuta şi altele. Du-pă ce am vizitat Casa Poveste am înţeles că de fapt în acel loc nu se face turism ci se ţese, concret şi sincer, o poveste de dragoste. Dragostea a doi oameni pentru istorie şi neamul din care se trag.

 Fiecare casă cu încăperi vii, calde, mai simple sau mai opulente,  din care gospodarul pare că abia a ieşit să-şi vadă de treburi, poartă un nume. Iar odată cu numele vine şi povestea ei specifică,  probată cu documente ce-i atestă veridicitatea.

Casele au fost cumpărate de la localnici ce altfel le-ar fi dărâmat. Au fost desfăcute bârnă cu bârnă, scândură cu scândură, reasamblate apoi pe amplasamentul actual, restaurate identic sau cât mai aproape de starea lor iniţială.  Cei doi le-au decorat în interior, au mai creat spaţii noi, au introdus cu discreţie elemente de confort şi le-au transformat în locuinţe gata să primească oaspeţi. Sau mai degrabă în  muzee etnografice,  dar care respiră primitoare, ca turiştii  să le respecte şi totodată să se poată  odihni în ele, mânca, bea, medita la nemurirea sufletului şi distra, învăluiţi în realitatea unor timpuri care merită, cred proprietarii pensiunii, redescoperite. O epocă a Bucovinei luminate şi prospere.

Fiecare cameră, hol, scară interioară a fost decorată în specificul timpului şi a condiţiei sociale a proprietarilor iniţiali, cu  mobilier preţios şi obiecte dintr-o colecţie de antichităţi adunată ani de zile.

Pereţii interiori sunt tencuiţi şi vopsiţi  în aşa manieră ca par a fi lutuiţi şi văruiţi. Legat de aceasta,  Ciprian Savin  râde şi îşi aminteşte: „Soţia, care este de fapt sufletul şi creatorul acestui loc,  i-a cerut unui meşter să facă pereţii în stilul acesta rustic,  şi chiar i-a arătat cu mâna ei cum vrea să arate. Indignat, omul care ştia să lucreze perfect, dar pe rigips şi pe tot felul de suprafeţe plane, i-a spus: «Doamna doctor, eu buleală de asta nu fac!» Na, atât a înţeles omul”.

Mobilierul din case este vechi şi de 200 de ani, şi a fost achiziţionat din locuinţele oamenilor din zona Câmpulung, fiind apoi curăţat cu grijă, reparat, recondiţionat şi redat folosirii. Toate decoraţiunile interioare sunt originale, netrucate, încărcate de timp şi istorie. Obiecte de uz casnic, bibelouri, tablouri, goblenuri, lucrări de grafică, plafoniere, lămpi cu abajur, aparate de radio, maşini de cusut, covoare din lână, ţoale de cordele, toate provin dintr-o colecţie adunată cu pasiune şi lungi căutări.

Doina Savin este autorul moral, şi în cea mai mare măsură faptic al Pensiunii-Muzeu „Casa Poveste”. Ea este medic şi  câmpulungeancă get-beget. Tatăl ei a fost primar de raion şi director, mulţi ani, al fabricii de lapte Rarăul. Pasiunea de a colecţiona „hârburi”, cum îi place soţului ei s-o necăjească, o are din studenţie. De-a lungul timpului a achiziţionat tot felul de obiecte şi mobilier vechi şi cunoaşte provenienţa fiecăruia, familia căreia a aparţinut, casele în care le-a găsit. Când n-a mai fost loc de ele în magazie, în foişor, în toate spaţiile auxiliare ale locuinţei familiei, cei doi soţi s-au convins unul pe altul să achiziţioneze case vechi bătrâneşti, în care să le aşeze. Uşor, greu sau foarte greu, asta au şi făcut  cu cheltuială, grijă, piedici, cu specialişti alături şi cu muncă multă. Tot Doina Savin a conceput şi decorat camerele pensiunii, combinând în fiecare, inspirat şi cu simţ artistic, piesele colecţiei sale de antichităţi.  Tot ea a cules de la pacientele ei şi de la mamele acestora  reţetele mâncărurilor tradiţionale care se servesc oaspeţilor pensiunii.  Şi, după 6 ani, ea este cea care le dă gustul şi nimic nu iese din bucătăria pensiunii fără ca ea să fi dat „OK”-ul doar de ea ştiut.

„Ca să înţelegeţi esenţa Pensiunii-Muzeu «Casa Poveste» trebuie să punctez de la bun început ceva. În majoritatea  muzeelor satului  este prezentată doar pătura săracă a populaţiei. Este ca şi cum românii, bucovinenii în speţă, ar fi fost mai toţi săraci şi cu asta trebuie să se mândrească.

Problema nu mai este deja a comuniştilor care au inoculat zeci de ani ideea, ci a domnilor care promovează în prezent cultura românească. Încă nu au înţeles că orice naţiune pe lumea asta se laudă cu realizări şi nu cu lipsa lor.

I-aş întreba pe aceşti domni, atunci când au fost în vizită în Rusia, de exemplu, s-au dus să vadă bordeiele de la periferia Moscovei? Sau au vizitat Kremlinul, Piaţa Roşie, apoi Muzeul Ermitaj şi Catedrala «Petru şi Pavel» din Sankt Petersburg?!

Hai să spunem odată adevărul: noi, românii n-am fost un popor sărac!  Vezi şi la Muzeul Satului  din Suceava case cu faţade frumoase, strălucitoare, cu traforajul impecabil pe dinafară, ceea  ce denotă simţ estetic, educaţie şi posibilităţi. Dar când intri, găseşti lut pe jos. Nu vă supăraţi, dar în Bucovina, nici în grajd omul nu ţinea animalul în mizerie. Cum pot menţine, domnii de la cultură, cu titlu de adevăr istoric, o stare de lucruri sucită? Nu pronunţ cuvântul minciună, dar să te reprezinţi lumii cu sărăcia aduce a desconsiderare faţă de  naţiunea română” s-a lansat Ciprian Savin într-o aspră şi argumentată introducere.

Apoi m-a plimbat prin „paradisul” de poveste adevărată al familiei.

„1880… Prima fabrică de mobilier din bronz, Gutman Marcus, Bucureşti,  strada…”

Dintre cele cinci case ale Pensiunii-Muzeu „Casa Poveste” din Câmpulung,  „Căsoaia” este cea mai somptuoasă locuinţă a colecţiei.  A fost achiziţionată de la un localnic de pe Valea Moldovei şi construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Este casa unor oameni înstăriţi, una  trainică, spaţioasă, ce măsoară 14/8 metri şi căreia i s-a păstrat intactă structura şi carcasa exterioară.  Când intri în interior dai direct în livingul imens ce ocupă întreg parterul. E un „free space”, cum i-am spune astăzi, de vreo 80-90 de mp.

Într-o parte a imensului salonul, turiştii iau masa preparată în bucătăria pensiunii. Mi se spune  că musafirii nu pot comanda dintr-un meniu pentru că nu există aşa ceva. Ei nu  ştiu dinainte ce vor  mânca la prânz, dar ceea ce li se pune pe masă este obligatoriu mâncare bună, ţărănească, sănătoasă, făcută  după reţete tradiţionale din  zonă.

Tot în  living  oaspeţii  pot bea un pahar cu vin şi sta de vorbă, se pot relaxa pe canapea, pot citi o carte, pot juca o carte. Sau pot doar lenevi cum făceau odinioară şi primii stăpâni ai casei,  trecând cu privirea prin toate colţurile salonului, care sunt (şi aici) încărcate cu alte şi alte poveşti.

Pe un perete, în preajma salonului de mese, de exemplu, sunt atârnate portrete  ale unor copii, femei şi bărbaţi ai vremii. Se văd, în fotografii alb-negru, o  ţărancă frumoasă, o femeie din pătura de mijloc şi o doamnă elegantă. Pe portretul acesteia din urmă, strălucitoare încă, este emblema fotografului Curţii Regale de la Cernăuţi. Băieţelul de vreo 8-9 ani care priveşte uimit din rama altei fotografii este de fapt un câmpulungean care a murit acum vrei 15 ani, la venerabila vârstă de 93 de ani. Alături, un instantaneu din 1905, în care se vede corul  bisericesc din Câmpulung…

Pe un pervaz se află o colecţie de fiare de călcat, o maşină de tocat carne şi alte obiecte metalice folosite cândva în gospodăria boierească. Mai încolo sunt două suporturi din lemn unde stau agăţate căni din lut pictate cu motive tradiţionale.  Sub scara din lemn ce duce la spaţiile de cazare de la etaj se vede un godin din fontă încrustat artistic, făcut pe la 1900. Mă opresc  şi  la „colţul evreiesc”, unde apar  picturi de diferite dimensiuni şi de reală calitate artistică. Sunt portrete  şi  peisaje ce decorau cândva salonul unui evreu bucovinean înstărit. Provin, aflu, din casa profesoarei de pian a Doinei Savin, de care o leagă amintiri tandre.  În prelungire este aşezată o servantă pe care stau patefonul, ceasul vechi, maşina de cusut Zinger şi multe, multe alte „flecuşteţe” cu valoare de antichitate care au bucurat şi ochiul câmpulungeanului de acum 100-150 de ani, şi  pe al celui de  astăzi.  Legat de maşina de cusut: „În timp, am avut şi clienţi care nu prea au înţeles în ce loc se află. Ştiţi povestea clasică şi falsă cu plăcuţa de platină de la maşina de cusut Zinger… Uitaţi că într-o zi, după plecarea unui grup, ne-am trezit că nici maşina noastră nu mai are plăcuţa de platină” zâmbeşte ironico-amar Ciprian Savin.

Cu admiraţie mă uit la un dulap din lemn cu uşi pictate, la  o servantă mai mică, pictată de asemenea, cu motive florale identice cu cele ale unei tăvi pe care servitoarea casei de acum un secol şi ceva a adus probabil, de mii de ori, ceaiul sau cafeaua stăpânilor şi musafirilor lor. Dar îmi „ia ochii” divanul aristocratic din catifea verde cu flori, din 1850, cu materialul intact pe spătar şi îmi imaginez uşor, sprijinite în podea, elegante picioare de femei în ciorapi de mătase şi  revărsări de rochii din voal, dantelă sau „crepe de Chine”. Sau un bărbat cu barbă şi perciuni stufoşi, în halat satinat, citind prin monoclu gazeta vremii.

La etaj, în fiecare cameră în parte, se deapănă alte poveşti. Poveşti despre paturi, dulapuri, noptiere, mese şi  oglinzi vechi şi preţioase,  impecabile,   dar şi despre băi cu tot ce-i trebuie omului în anul 2019. „Haideţi în partea aceasta să puteţi vedea, mă îndeamnă gazda mea, într-o încăpere, ridicând salteaua unuia dintre cele două paturi metalice gemene, din 1880, cu capetele pictate cu imagini din natură. Şi în locul indicat  citesc: „1880… Prima fabrică de mobilier din bronz, Gutman Marcus, Bucureşti,  strada…”

„Casa Mică”, „Casa Lac”, „Casa Veche”, „Casa din Imperiu”

În „Căsoaie” se află,  credibil reconstituit peste timp, tot spiritul bucovineanului niciodată „rupt în coate” care a trăit  acum unul sau două secole. Celelalte locuinţe ale pensiunii-muzeu, „Casa Mică”, „Casa Lac”, „Casa  Veche” şi „Casa din Imperiu” diversifică cu splendoare arhaică peisajul vieţii de zi cu zi al familiilor din Bucovina secolului XIX şi a începutului de secol XX.

Casa Mică este… mică şi acoperită cu draniţă. Are doar două camere şi este locuinţa reprezentativă a bucovinenilor obişnuiţi. Cea care aparţine acum  soţilor Savin a fost construită în a doua parte a sec. XIX. Mi se atrage atenţia asupra unui  tub de cartuş bătut în lemn, chiar lângă uşa de la intrare. „Acesta e semnul că în această casă a locuit un om liber, unul care nu se prea supunea nimănui” îmi explică proprietarul pensiunii-muzeu, apoi îmi arată, de cealaltă parte a uşii, „norocul casei”, o potcoavă de cal înfiptă în lemn, probabil de acelaşi proprietar mândru şi nesupus, acum mai bine de 100 de ani.

Ferestrele de la Casa Lac, o casă cochetă, albă, construită pe la 1900,   dau spre un mic lăcuşor lângă care te poţi răcori stând relaxat pe o băncuţă în gangul podit al casei. Casa a fost a unor oameni cu ceva mai multă stare,  aşa că, înăuntru, ferestrele au  ornamente din ramuri de răchită răsucite estetic, iar în  camere mobilier trainic.  Pe un pat,  la etaj, văd un cearşaf cu dantelă din bumbac croşetată demult, dar încă albă ca neaua.

 După un urcuş de  vreo  50 de paşi, intrăm în „Casa Veche”, casa care are 200 de ani, cea mai veche din colecţia soţilor Savin. Specialiştii au datat-o cam pe la 1820 şi este locuinţa unor oameni avuţi. Este tot văruită în alb, cu gangul lat, de asemenea, mărginit cu gard din lemn sculptat.  Casa are patru camere, plus încă una la mansardă, creată de proprietarii pensiunii drept cameră de joacă pentru copii. Într-o încăpere de la parter, a rămas intactă mărturia venerabilităţii casei; o bucată de perete din lemn, netencuit,  unde se mai văd capetele cuielor din lemn de tisă care susţineau demult tencuiala din lut şi paie.

Mobilierul în Casa Veche este original, sobru şi elegant şi a costat o căruţă de bani. „E clar că nu e mobilă de la Ikea, nu?” mă atenţionează Ciprian Savin arătându-mi un pat matrimonial imens şi confortabil,  şi un dulap din lemn masiv lucrate cu multă migală, parcă pentru veşnicie. Asta înainte să văd o minune de sofa  şi două fotolii cu spătare sculptate manual de meşteri lemnari.  Abia dacă am curaj să mângâi lucrătura filigranată şi perna mătăsoasă, când mi se răspunde  curiozităţii: „Sigur că turiştii stau pe ea, cum altfel?”.

Cea mai nou strămutată,  şi cea mai sus poziţionată în întreg ansamblul Pensiunii-Muzeu „Casa Poveste”, este „Casa din Imperiu”. Se numeşte astfel pentru că este construită după  modelul austriac. Este în lucru încă, dar va fi o adevărată bijuterie. Are camere mari, luminoase, de la ferestrele cărora se vede Rarăul.

Vechiul amplasament al casei a fost chiar în Câmpulung, vizavi de Filatură,  iar locuinţa a fost deja protagonista unei emisiuni tv, la Antena 1.

„Ne dorim ca exemplul nostru să fie preluat de cât mai mulţi”

Ciprian Savin este un amfitrion amabil şi primitor, dar sever în ce priveşte calitatea actului economic şi de cultură pe care îl săvârşeşte familia lui prin pensiunea-muzeu.  Din ce dă de înţeles,  pretinde de la  colaboratori şi de la  turişti  bun-simţ şi, mai ales, înţelegerea de către toţi a misiunii pe care împreună cu soţia sa şi-au asumat-o, aceea de paznici şi promotori ai adevărului despre viaţa bucovinenilor de acum 100 sau 200 de ani. Revine în conversaţie la  ideea despre cum au strâmbat comuniştii istoria noastră şi cum, după 30 de ani de  democraţie, reparaţia ei se face timid sau deloc.

„Comuniştii au construit fabrici, au asfaltat străzi, au construit hidrocentrale,  au făcut enorm de multe lucruri pentru ţara asta. Dar noi am trăit şi înaintea lor, în perioade în  care nivelul de trai al populaţiei era sus de tot.  România a avut şi nobilime, şi o clasă de mijloc bogată. Bucureştiului i se spunea Micul Paris. După 1800, ţara aceasta era Kuweitul Europei, adică principalul ei furnizor de petrol. Erau atât de mulţi bani pe piaţa românească încât veneau necăjiţii de italieni şi oameni din ţările vecine şi munceau la noi în minerit, în industria petrolieră, în cea a gazelor.

Astăzi ne promovăm cu sărăcia şi uităm de vremea când în România exista bogăţie şi avea influenţă pe continent. Să ne reamintim ca nu săracul, ci fiii de moşieri şi ai celor din clasa medie bogată, care învăţau în străinătate şi  aveau conexiuni cu mai marii Europei, au reuşit să  facă România Mare.

Comuniştii au repetat 40 de ani minciuna că, până să ne salveze ei, România a fost o ţară  cu oameni majoritar săraci şi oropsiţi, până când asta a devenit adevăr.  Dărâmarea acestei minciuni nu se poate face decât cu tenacitate şi exemplu. Ne dorim ca exemplul nostru să fie preluat de cât mai mulţi conaţionali, până în momentul când toată lumea va înţelege adevărul despre ţara noastră” a mărturisit proprietarul ineditei pensiuni de la Câmpulung Moldovenesc.

Ciprian Savin  crede că salvarea identităţii culturale, atât cât mai există prin casele bătrâneşti ce dispar cotropite de betoane şi termopane, s-ar putea face simplu, prin implicarea autorităţilor. De ce n-ar exista, crede el,  o hotărâre de guvern  care să oblige primăriile să facă un inventar al caselor istorice, un inventar la vedere, accesibil oricui pe internet?! În momentul în care proprietarul ar solicita primăriilor autorizaţia de demolare, să se dea posibilitatea doritorilor, care au toate informaţiile pe respectiva pagină de internet, ca  într-un interval de timp să o poată achiziţiona?!

„Exemplul dat de Prinţul Charles al Marii Britanii este fantastic. Prin promovarea caselor din Viscri, fără să fi pus la cale vreo strategie economică, vreo afacere, ci doar cu ochiul şi sufletul,  el  a făcut un serviciu  gigantic României.  Nicio televiziune din ţară, nici un mega site de turism, nici un program turistic naţional n-ar fi reuşit aşa ceva. Promovarea  a venit  de la nivel înalt, oferind  o recomandare sigură şi care a deschis ochii multor oameni, să privească spre ţara aceasta” crede interlocutorul meu.

 Musafiri importanţi şi case care trăiesc

La „Casa Poveste” au tras, în cei 6 ani de la deschidere, oameni de toate felurile. Pentru unii locul a părut mult prea rustic,  chiar  ciudat de rustic pentru vremuri în care turismul oferă facilităţi şi confort de sience-fiction. În primele luni, practicând tarife nepotrivite, soţii Savin s-au trezit şi cu turişti care n-aveau nimic în comun cu pensiunea lor, aşa că au trecut şi prin experienţe neplăcute. În casele istorice s-au auzit  „răcnind” la maxim manelele, s-au trezit cu un turist care folosea un card raportat ca furat, ba au fost nevoiţi să dea afară un spaniol care fuma  sfidător într-o cameră în care avertizarea „no smoking”, valabilă în toate limbile planetei, era lipită peste tot.

Cu foarte mici excepţii, au reuşit  în timp să atragă oameni de  bună calitate, care ştiau că se află în locul pe care şi l-au dorit.

„Au fost şi oaspeţi care  nu au înţeles ce facem noi aici,  care nu s-au informat corect despre ce facem aici, nu s-au potrivit cu serviciile oferite de noi. Cei care au înţeles că au găsit exact ce căutau, au revenit.

Suntem mândri de ce avem şi conştienţi totodată de ceea ce am făcut la «Casa Poveste». Ne gestionăm bine businessul şi nu concurăm cu nimeni. Poate veni peste drum şi Mariot-ul.  Loc este pe piaţă, pentru că fiecare are clienţii lui, modul lui de adresare.  Aşa se întâmplă în toate zonele turistice consacrate ale  Europei”,  a spus Ciprian Savin.

La  „Casa Poveste” a venit multă lume bună din ţară, dar şi din străinătate. Au venit artişti, oameni de afaceri, oameni politici, diplomaţi. Pensiunea are heliport, aşa că oricine posedă elicopter, poate ateriza în apropiere. N-am obţinut prea multe nume ale musafirilor „grei” ai pensiunii-muzeu, dar mi s-a spus că au venit în vizită mulţi artişti cunoscuţi, membri ai corpului diplomatic al Ambasadei  Statelor Unite, ambasadorul Greciei, în general oameni care au dorit să lase deoparte protocoalele, să mănânce simplu şi curat fără să-i strângă cravata şi mai ales să se odihnească  în linişte, departe de ochii lumii.

Ba am obţinut un nume: Tudor Gheorghe. Cică maestrul trage la „Casa Poveste” aproape  de fiecare dată când are concert în Suceava. Îi place liniştea locului, iar când nu exersează,  stă la poveşti. Şi mai aflu că „dumnealui este un om minunat şi în privat”.

La  Pensiunea-Muzeu „Casa Poveste”  au fost organizate tabere,  manifestări de care gazdele sunt mândre şi pe care le vor mai găzdui.  Televiziuni naţionale au filmat aici emisiuni deoarece casele bătrâneşti  ale  Câmpulungului Moldovenesc, demn şi prosper sub stăpânirea austro-ungară, fascinează cu romantismul şi adevărul pe care îl spun mereu.

 „Care casă vă este mai dragă?” îl întreb pe interlocutorul meu, care îmi replică: „Poate soţia mea, care le-a dat viaţă, v-ar putea răspunde la această întrebare. Eu nu pot să spun că e vorba numai de casa aceea sau colţul acela de casă. Este ca atunci când ai mai mulţi copii. Poţi să spui că iubeşti pe unul mai mult decât pe celălalt? Nu cred. Fiecare casă e frumoasă în felul ei, fiecare are povestea, parfumul şi specificul ei.  Casele sunt ca şi copiii noştri. Noi le-am creat şi chiar dacă au vreun defect, le iubim  aşa cum sunt”.

 „Ce l-aţi sfătui pe turistul care vrea să vină la  Casa Poveste?” mă adresez gazdei pe final care răspunde răspicat:

„L-aş sfătui ca în primul rând să se documenteze bine pe site-ul nostru despre ce facem şi cu ce ne ocupăm, pentru că altfel nu  va înţelege mai nimic. Nu va înţelege că noi nu suntem o unitate turistică obişnuită, ci Pensiunea-Muzeu «Casa Poveste». Aici eu îţi prezint casele tradiţionale, aşa cum erau ele acum 100, 100 şi ceva de ani  în urmă, iar tu poţi locui relaxat în ele,  respectându-le. Că aici îţi pun pe masă mâncare tradiţională şi nu  fast food. Şi oaspetele nostru mai trebuie să ştie că la Pensiunea-Muzeu «Casa Poveste» casele  rezonează, iar dacă se aude cum păşeşte cineva în camera alăturată, este pentru ca aceste case sunt din lemn, nu cazemate din beton izolate fonic.

Sunt case care trăiesc încă…”