Vasile Rîmbu, la inaugurarea ambulatoriului integrat al SJU Suceava:

Munca noastră aici, la SJU Suceava, nu o reprezintă doar ambulatoriul care a fost inaugurat astăzi

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, în prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis, la inaugurarea noului ambulatoriu integrat al unităţii spitaliceşti sucevene, că această lucrare a fost finalizată în decurs de 10 luni.

Rîmbu a arătat că spaţiul în care se află noul ambulatoriu integrat se desfăşoară pe 4.100 mp şi are 23 de cabinete medicale pe majoritatea specialităţilor. El a precizat că acest ambulatoriu are şi o zonă dedicată pediatriei.

Vasile Rîmbu a spus că prin acest ambulatoriu se vor efectua servicii în baza trimiterii de la medicul de familie, de la alţi medici specialişti sau prin prezentarea directă atât pentru consultaţii, cât şi pentru controale programate.

El a menţionat că astfel va creşte accesibilitatea populaţiei la servicii medicale complexe şi acordarea asistenţei medicale la cele mai înalte standarde, dar şi asigurarea egalităţii de şanse în ceea ce priveşte asigurarea unor servicii medicale de calitate, moderne şi eficiente.

„Munca noastră aici la SJU Suceava nu o reprezintă doar ambulatoriul care a fost inaugurat astăzi. În ultimii 10 ani, împreună cu echipa de aici, am refăcut infrastructura, am construit, am recondiţionat, am cumpărat echipamente şi am investit în tehnologie. Am dezvoltat noi zone terapeutice şi de imagistică, am dezvoltat proceduri şi procese, astfel încât să le oferim pacienţilor noştri o îngrijire cât mai bună” a spus Vasile Rîmbu.

Managerul SJU Suceava a mai declarat că în domeniul sănătăţii investiţiile nu înseamnă doar clădiri şi echipamente, cea mai importantă investiţie o reprezintă resursa umană, iar la SJU Suceava s-a investit şi se va dezvolta continuu resursa umană. El a spus că sunt medici, oameni tineri, care vor să construiască şi care vor să schimbe percepţia asupra îngrijirii oferite în spitalele publice.

Rîmbu a mai spus că respectul este atât faţă de pacienţi, cât şi faţă de personal şi că acestora li s-au oferit condiţii să lucreze şi să facă performanţă la SJU Suceava.

Managerul SJU Suceava a precizat că la acest spital s-a încercat şi s-a şi reuşit în mare măsură să fie schimbate mentalităţi, iar pacientul şi personalul medical să fie în centrul sistemului de sănătate.

„Aici, la Suceava, sper că am reuşit să oferim normalitate şi nimic mai mult” a încheiat Vasile Rîmbu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: