Box

Două medalii pentru pugiliştii suceveni la Campionatul Naţional pentru juniori

Sucevenii s-au întors cu un titlu naţional şi o medalie de bronz de la Campionatul Naţional de Box Juniori, care s-a desfăşurat, zilele trecute, la Brăila. Vicecampionul european de juniori la categoria 48 kg, Cristi Măzăreanu, şi-a confirmat statutul de favorit şi s-a impus clar în toate cele patru meciuri disputate şi astfel a devenit campion naţional. Un parcurs foarte bun, în ciuda faptului că nu s-a putut antrena timp de săptămâni înaintea competiţiei din cauza unor probleme medicale, a avut şi Fabyan Sebastian Ceotir. Acesta a boxat în cadrul categoriei 75 kg şi a obţinut medalia de bronz, Ceotir fiind nimeni altul decât campionul de anul trecut.

„Am reuşit un an foarte bun pentru boxul sucevean şi pentru aceasta trebuie să mulţumesc mai multor persoane. Au fost alături de noi omul de afaceri Ciprian Nuţu şi firma Trutzi, precum şi Bogdan Florea, de la firma Florconstruct. Nu trebuie uitat ajutorul oferit de Primăria Suceava, Consiliul Local Suceava şi CSM Suceava”, a precizat Andu Vornicu, antrenorul secţiei de box de la CSM Suceava.

Acesta şi-a exprimat încrederea că anul viitor se va continua pe aceeaşi linie, chiar dacă un ochi plânge la final de 2019. Şi asta pentru că sportivii secţiei de box de la CSM Suceava au fost anunţaţi că nu mai sunt bani în vistieria clubului şi nu s-au putut înscrie la Campionatul Naţional de Box Seniori programat în cursul acestei luni.

În felul acesta, medalia de aur câştigată de Dumitru Vicol, la categoria 75 kg, titlu  obţinut după o pauză de 25 de ani, nu va putea fi apărată. Un adevăr trist care ar trebui să dea de gândit celor care conduc CSM Suceava, dar şi celor care fac numirile pentru funcţia de director, un post care ar trebui să fie unul de maximă responsabilitate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: